duminică, 27 noiembrie 2016

Si ce tara frumoasa avem - pacat ca e guvernata !

     De fapt, Patria e sufocata de bandele democratiei salbatic de organizata in acest stat derbedeu! Nu-ti vine sa crezi ca e posibil ca o atat de vestita civilizatie occidentala nu poate fi capabila decat de aceasta idiotenie poftita dintr-o evidenta incultura a spiritului. Dar e bine si adevarat oare sa atribuim culturii euro-atlantice toate aceste astfel de razgaieli si mazgaieli politice prin care s-au lasat, de multe decenii, urme de cruci pe trupurile milioanelor de disperati ai sortii ?! E mult de cand Omenirea balteste in inecul toparlaniei imperialiste, e prea mult de cand in lume nu s-a intamplat ceva cu adevarat inaltator ! E ca si cum ne vom pierde, luandu-ni-se, brevetul de existenta a vietii pe Terra, ca si cum nu vom merita nimic din ceea ce ar trebui sa ni se intample frumos si inviorator…Noroc cu tinerii! Cu aceste generatii de care se leaga sperantele prea multora dintre noi! Si ce jos i-am impins, cum am lasat sa li se taie toate radacinile in care se puteau, si ei, echilibra, de care sa se fi prins atunci cand haosul democratiei ii impinge in adancuri de nedescris ! Ce lume le vom lasa - o capcana de lume, ca o matroana poleita cu farduri si plina de boli ucigase! E lumea in care ne-am dat de ceasul mortii sa trandavim, dar am ajuns sclavi. Si ce sanse pot avea copiii unor sclavi?! Capitalismul nici macar nu tace chitic, ci, obraznic de matahalos - precum l-am hranit, se repede cu intimidarea asupra unor umbre de natiuni…Insa, din acest colt de durere, evaluam ca urmeaza sa se intample ceva ce va sa schimbe, radical de frumos, lumea in care vor decide ca se va cuveni sa traiasca ei, tinerii: americani, rusi si chinezi; germani, francezi si britanici; romani, italieni si maghiari; cubanezi, japonezi si argentinieni; evrei, sirieni, turci, kenieni, libieni etc. Generatiile (X,Y,Z) Alfa propun si vor implini Erdeneo (Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi) – Oranduirea Universala a Tinerilor cu care se va identifica intreg Mileniul 3. Reteaua de ganduri a tinerilor din toate patriile ramane inexpugnabila. Acolo se va hotara totul, d-lor prea-ingrasati ai democratiei expirate!

duminică, 20 noiembrie 2016

Parola universala a tinerilor la vedere : “ Erdeneo”


Din pacate pentru destinul tineretii, Omenirea aluneca spre aceleasi tenebre care revin, periodic, in succedarea istoriei, fiind aduse de puhoaiele acestui mod superficial al nebuniei in care a decazut democratia mondialista. Lumea ei, oranduita pe prostioare care sa dea bine la alegatori, ramane lipsita de profunzime. Politica ei este atarnata in coltul gurilor repezite pe ecranele mass-media, acolo de unde nu mai pot fi dezlipite nicicum, acolo unde nu spun nimic. Dar cum sa poti spera ca asa ceva ar putea avea un real succes, cum sa crezi ca aceasta gaunosenie spirituala se va constitui intr-un veritabil ideal?! Ocolind spiritul peren si natural al Umanitatii, oranduirea capitalului scapat de sub orice control a preferat sa-si arunce ancorele in noroiul cotidian, creandu-le cetatenilor votanti impresia ca ar putea face orice, asta insemnand ca ar fi si liberi…Insa doar banul cotropitor a fost pe atat de liber, incat sa ne inghita, ca o imensa gaura neagra, intreg viitorul ! Primejdia se simte din felul cum incep sa devina ”caduce” institutii internationale pe care s-a bazat, de bine – de rau, aceasta cea mai urat de mediatizata minciuna cu care s-au confruntat vreodata generatii de oameni. Realizati fotografia acestor momente – pentru a constitui un izvor istoric de informatie imbatabila despre cei care poarta adevarata vina pentru ce se va intampla de acum ! Singura vina este a politicii care n-a reusit sa mondializeze decat logoreea lumpanara cu care s-a inlocuit barbatia faptelor. Ingrozitor de dureroasa va fi mostenirea pe care ne-o lasa democratia separatiei puterilor in statul derbedeu, inhaitarea partizana in grupuri organizate pentru savarsirea perpetua a infractiunilor de dreapta sau de stanga si a caror inumana violent sa fie disimulata spre centru, modalitatea (aproape imposibil de aerisit) prin care imperialismul salbatic a crezut ca ne va desconsidera cu secreta manipulare doldora de averi dobandite prin foloasele necuvenite ale afacerii cu vorba minciunii care pare sa nu se mai termine niciodata…Daca nu punem, chiar de acum, ceva in locul acestor vremuri de trista amintire nu va insemna, neaparat, ca nu s-a invatat nimic din sfaturile istoriei, ci se va dovedi ca tarile si popoarele sunt conduse din umbra, fiindca numai cei care papusaresc din spatele cortinei politice nu-si asuma nicio responsabilitate. Dar aceste tinere si urmatoare generatii au o princiara demnitate de a se infatisa la vedere! Tinerii din Romania Europei Unite cu America propun Erdeneo (Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi) – o frumoasa si sanatoasa Oranduirea Universala a Tinerilor. Tinerii, tocmai ei – nefericit de nedreptatiti, au marinimia generoasa de a implora capitalul sa nu mai apese cu duhoarea arivismului desantat peste straturile unde se iteste, timida, rasarirea unui Ideal! Avertizam ca tinerii nu au varsta, ci suflet induiosator, spirit necrutator… Sa-i salutam pe toti acesti tineri nascuti si raniti in razboiul de azi, sacrificandu-se prin arterele Pacii de maine ! Mileniul 3 sa constituie acel Stat necrutator al Tinerilor! ”Ocuppy the Power”!

vineri, 18 noiembrie 2016

Erdeneo (Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi) - Oranduirea Universala a Tinerilor


Urmează idealul oranduirii Tinerilor la Putere!  Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi porneste, asadar, dintr-o tara, Romania, a carei apartenenta la civilizatia euro-atlantica nici nu mai trebuie sa fie reargumentata, indreptatita oranduire a mileniului 3 rasarind pe meleaguri permanent pustiite de sangeroasele pofte dominatoare. Izgonirea de drept a vechilor oranduiri (capitalism / communism / democratie mondialista) expirate de fapt trebuie sa se produca in toate tarile si sa fie asumata de toate natiunile tinerilor. Si asta pentru simplul motiv ca tineretea popoarelor trebuie sa se salveze din acest neiertator asediu asasin pe care l-a pornit, de cel putin un secol, capitalul celor 2% de imbatraniti in crimele politicii si in secretele guvernarilor subversive cu care au acaparat 98 % din ceea ce produce puritatea fericirii mahnite a tinerilor. Si totul se va cladi pe cateva linii de demarcatie a caror forta va sa fie instituita la nivel international:
1.-Noua Oranduire Mondiala va fi initiata printr-un Congres al Umanitatii, la care tinerii reprezentanti ai tuturor popoarelor vor dezbate si vor semna Acordul Milenar pentru respectarea statu-quo-ului pe ai carui piloni generatiile responsabile de viitorul propriilor copii sa-si cladeasca, la randul fiecarora dintre ele, suveranitati nationale, propasirea Patriilor si instaurarea Pacii si respectului intre popoare sau state;
2. – Votarea implicita a Constitutiei Universale a Tinereții (Legiferarea Suprema a Umanitatii), inserandu-se si respectarea mutuala a tuturor tratatelor si normelor internationale asupra carora conchid tinerii din toate tarile lumii;
3. –Dreptul suprem la viata si asigurare suverana a tuturor celorlalte drepturi si libertati conexe – respectate si garantate printr-o guvernare prioritara;
4. –Interzicerea totala a razboiului sau a oricaror alte modalitati violente, sangeroase ori subversive (utilizate, pana la inceputul mileniului actual, pentru dominatie, interese politice arbitrare si relatii de apropriere economica), vointa a carei manifestare va fi reafirmata in capitalele lumii si in oricare alte localitati - in fiecare noapte dintre ani; obligativitatea nationalizarii industriilor de armament si drept inalienabil de control, verificare si masuri de sanctionare in consecinta, cu care sa fie investita o Comisie de Pace Universala instaurata de Tineri pentru Viitorul Copiilor pe Planeta Albastra;
5. – Cercetarea stiintifica, realizarile tehnice si descoperirile tehnologice vor fi considerate Centrul „0” al post-modernismului, al dainuirii umane si armonizarii relatiilor inter-statale pe Terra; asumarea de catre fiecare stat a nobilei obligatii de a depune eforturi si de a contribui la devenirea Umanitatii; 
6. – Organizarea unui Congres Mondial al Tinereții - pentru instituirea Acordului Unic pe Economia Internationala, incheiat pentru alimentele de baza si in vederea eradicarii malnutritiei si foametei;
7. – Pe acest piedestal al autodeterminarii popoarelor si statelor, va fi arborata obligativitatea de stat pentru alocatia / ajutorul in cuantumul unui salariu mediu pe economie interna si care sa fie asigurate atat fiecarui copil pana la varsta de 18 ani, dar si oricarui tanar pana la terminarea studiilor, cat si persoanelor cu dizabilitati fizice ori psihice; constitutionalizarea demisiei guvernelor care nu sunt capabile de o astfel de viabila administrare;  
8. – Facilizari reale pentru o libera si corecta initiativa particulara bazata pe vocatie profesionala si asigurarea obligatorie a unui loc de munca – totul pentru asanarea vietii sociale si echilibrul psihic al fiecarei persoane; desfiintarea sistemului bancar camataresc;
9. – Instituirea unor principii internationale de administrare a tarilor, de la care tineretea fiecarui popor nu va abjura niciodata; succedare, din patru in patru ani, a generatiei de tineri la guvernare: modern de patrioti, nicidecum rudimentar – nationalisti;
10. – Reformarea, din temelii, a Justitiei – transformarea ei intr-una justitiabil de clara si inechivoca; concentrarea pe decelare intre fapta si infractiune, pe criteriul existentei / inexistentei laturii obiective a vinovatiei; prima fapta care intruneste laturile constitutive ale unei infractiuni fara violenta, comisa de un tanar cu raspundere penala, va fi gratiata din oficiu.

Numai Capitalul infiltrat ucide, banul e inima lui, iar anomalia asta este infestata cu coruptie, minciuna perpetuu de subversiva, nedreptate, batjocura si moarte! E necesar sa ne vaccinam cu un Stat necrutator, legile perverse ale democratiei care sustine acest stat derbedeu sunt, de-a dreptul, stres si moarte sigura!

Traiasca Mileniul Tinerilor! ”Ocuppy the Power”!

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Tinerii aleg Erdeneo (Reforma Democratiei catre Noi Orizonturi)


Aceasta fi-va sa fie Oranduirea Tinerilor la Putere!  Va fi o incantare sa traiesti si sa admiri cum Tineretea va sti sa ramana mahnit de puternica, nicidecum frustrat de razbunatoare! Dupa atata distrugere sistematizata a fibrei naturale a Planetei albastre, generatiile automurdarite intr-o complacere degradanta cu manipularea capitalului si poftele imediate vor trebui sa-si spele, intrucatva, din teribila rusine a micimii cu care s-au infatisat in fata Timpului de traire si fapte, eliberand scena si lasand spiritul universal al dainuirii sa intinereasca Uniunea Europeana care paraie din toate incheieturile unor proiecte nobile, dealtfel, dar pe care s-a depus praful unui atat de gros strat al pervertirii spiritualitatii. Lasati tineretea sa se indragosteasca prin fiorii de procreere ai sexului opus si sa redea Pamantului viata adevarata! Terminati, pana nu-i prea tarziu, cu aceasta astfel de manifestare a puterii iesite din minti de neputincioasa ce e ! Incetati sa tot rasturnati gunoaie de ganduri si oranduieli descreierate peste gradina inflorita a tineretii, iesiti la pensie, plecati acasa si sa se aeriseasca, odata, in preajma atator miliarde de suflete tinere sufocate de aceasta neiertatoare Dictatura a Democratiei Expirate! Si stiti ce vor face tinerii tuturor natiunilor, dupa ce vor elibera statele de urletele politicii voastre ? Ei, bine, vor trai si vor iubi asa cum le va placea sa hotarasca…Occupy the Power!
  Te deplang tinerete somera / dar te plang dintr-atatea povesti / si-ti admir valvataia perena / te-ndragesc cu iubirea eterna… / te salut de ranita ce esti !

duminică, 6 noiembrie 2016

Tinerii scriu in plicuri de mahnire guvernarilor expirate



Va scriem de departe, departe de tot! Va respectam vietile si credem ca tinerii nostri camarazi, care va sunt fii sau nepoti, au dreptul suprem de a va iubi. Sunteti liberi sa faceti ce vreti cu vietile voastre, in afara de a ne hotari noua vietile. Pentru ca tot ceea ce faceti de peste un secol este sa desconsiderati tineretea cu un egoism feroce, s-o priviti cu suspiciozitate si deradere doar fiindca nu accepta sa livreze sclavii de pe plantatiile asa-ziselor voastre idealuri de imbogatire si dominatie scelerate, ca tinerii nu se pot ralia in gloata mondializarii dupa care nu se ascunde altceva decat brutalitatea instaurata la rang de oranduire...Dividerea nationala si transnationala este tot ce mai stiti sa faceti, cu toate cohortele de servicii si organizatii secrete pentru al caror huzur tot tinerii asuda din greu. Mai apoi, frustrati si nemilosi - ca orice nebunie arivista, declansati razboaiele in care tinerii sunt carnea de tun impinsa in prima linie; ce putini, debusolati de indurerare si raniti raman tinerii dupa fiecare dintre conflagratiile cu a caror declansare si desfasurare sangeroase va impresionati metresele si va gadilati orgoliul! Ati instaurat tot felul de oranduiri - hranind si cartita comunismului, apoi v-ati intors la capitalismul deghizat in dictatura democratiei, in haturile drepturilor si zaharelul libertatilor pentru care tinerii stiau ca ar trebui sa negocieze, eventual, doar cu o putere demiurgica. Ne jonglati cu locurile de munca pe care nu am sti sa le apreciem si dupa care sa alergam cu privirile inlacrimat de intoarse spre zidurile de-acasa, acolo unde niste copii invata sa planga cu ochii secati! Asadar, cine sunteti voi, din ce tenebre ale umanitatii ati aparut?! Si de ce nu plecati, de ce nu vreti ca, macar acum – cand aveti o varsta, sa eliberati elanul tineretii, dorul ei dupa o pace fara acorduri care s-o mutileze cu razboiul, de ce nu-i lasati pe tineri sa arate cat de natural se va instaura convietuirea intre popoare, cum vor arata de corect relatiile dintre state, modul in care sentimentele de iubire si activitatea lor creativa vor ramane de neinvins – interferandu-se ca intr-o poveste de vietuire cum nu s-a mai vazut! De-acum ramane sa fie clar: nu doar ca va place puterea, voi v-ati imbolnavit de ea si nici nu stiti ce se petrece cu voi ! Nu putem fi altfel decat generosi...va vom spune si ca putere trebuie sa aiba doar cei ce inca mai stiu si pot sa iubeasca! Mai stim si ca s-a ajuns pana acolo incat nici nu puteti sa mai intelegeti un astfel de mesaj izvorat din strafundurile de suflet si spirit ale generatiilor care mai vor, inca, viitor. Suntem copii si tineri de trup si inima, suntem si tineri de suflet sau spirit, asa precum chiar regretam ca voi ati esuat sa ramaneti! Insa e mult prea tarziu si ne-am lamurit: oranduirile si politica voastra secret de mincinoase au expirat definitiv, proiectele voastre sunt numai pofte schimbator de murdare, lumea pe care vreti s-o stapaniti da pe-afara de energie si ideal, cine va credeti de tot incercati s-o inchideti in conturi off-shore?! La o parte - pana nu se face mult prea tarziu! Generatiile (X,Y,Z) Alfa revendica Puterea prea-indreptatita! Si daca ati accepta sa ramanem, totusi, prieteni, atunci sa nu ne raspundeti, ci sa taceti! Altfel n-am mai putea uita ca trebuia sa fim printi ai vietii, dar ni s-au risipit anii cei vigurosi – pana cand si dragostea s-a pervertit pe Pamant...Camarazi, tineretea nu va mai fi umilita, de-acum! ”Ocupam Puterea!”

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Alegem tinerii de neghina: un asa Stat, asta da - Putere!

Sau si eventuala lor explicabila naivitate incantatoare, de impostura imbatranitilor in relele democratice ale politicii. Bunul-simt refugiat in strafunduri diamantine de suflet, din fata permanentului asalt grotesc al tupeului democratiei de forta. Cinstea cu o efectiva naturalete a izvorarii, strivind imoralitatea acestor cohorte de amorali ale caror icnete nu se dau plecate de la guvernarea neputincioasa. Vorba lor de promisiune raspicata si pe care aripile tineretii ce il cuvanta n-o vor lasa in mocirla voastra de pofte. Efervescenta lor cu adrenalina pentru idealuri de zi cu zi – pe langa sirurile de abdomene suite pe comori strangulate. Emulatia care-i defineste cu eroism al fidelitatii pentru tara propriilor generatii – nevenindu-ne sa credem ca i-am girat pe acesti egoisti monstruosi si care ne vor lasa tot acest prapad. Tropotul sanatos de dragoste – care sa calce definitiv pedofilia uitaturile pederaste ale trantorilor imbogatiti din ruinarea Patriei. Formidabila lor inteligenta minimalizata de zbarcitii atator multinationale ingrasate democratic... Imensa lor putere creativa de munca, felul in care se multumesc sa-si imparta un covrig, emanand fericire pura si frumusete reconfortanta, curatenia sufleteasca, sclipirea de recunostinta a privirii pentru o apreciere cuvenita... Sa ne raliem, asadar, acestor tinere batalioane de idealuri – ce sa cautam intre gastile organizate in grupuri politice infractionale!? Si doar tinerii vigurosi la Putere pot instaura sanatatea Pamantului si perpetuarea vietii pe Terra!