duminică, 29 octombrie 2017

Autonomia pe criterii multinationale

La ora asta si in perioada imediat urmatoare, nu se stie cum se va finaliza pofta de independenta economica a catalanilor. Dar ni se ascunde ca, de fapt, se provoaca si o atitudine din partea opiniei publice internationale – in vederea eventualului perpetuum mobile declansat in mijlocul Europei Unite. Iar acela dintre noi care inca mai crede ca motivele reale sunt cele care i se servesc are, deja, o problema! Nimic din ce se intampla la Barcelona nu e de capul lui Puigdemont, totul are un rost bine prestabilit si care trebuie sa fie credibilizat si de plierea pe anumitele deziterate istorice. Oricum, este pentru intaia oara cand se recunoaste adevarul care a stat, de-a lungul vremurilor nedrept de insangerate, la baza tuturor autonomiilor si separatismelor: interesele economico - imperialiste reglate intre marile puteri decidente. Inceputul mileniului 3 ne arata ca, in aceasta mondializare a economiei, multinationalele constituie varful de aisberg al dominatiei dintotdeauna. Nu o spunem cu patima, ci constatam numai  ca societatile transnationale isi fac intrarea cu surlele si trambitele nenumaratelor privilegii acordate de statele aspirante la lumea buna a democratiei, neavand de gand sa contribuie cu ceva la bugetele acestor maini nationale de lucru ieftin. Inocularea santajului cu relocarea in alte parti ale lumii ii face pe angajati sa devina radical de fideli oricaror demersuri dusmanos intermediate de acestea. Iar daca le vei cere sa-si plateasca darile, vei avea de-a face cu o riposta teribil de organizata. In peisajul acestui santaj va fi sfaramata Europa Unita (chipurile!), care va incepe sa se rezume, daca le vei impozita multinationalele, la frontierele in care au cea mai mare densitate a intereselor. Astfel ca acolo de unde isi vor cara fabricile de facut bani va ramane prapadul declansat de adevarate razboaie civile ale disputelor interne pe fondul carora relocarea migrantilor va fi trecuta cu vederea... Estimam ca frumoasa noastra Uniune Europeana se va restrange, in viitorul mai mult sau mai putin indepartat, in jurul gramezilor de bani acumulate si din care se vor infrupta doar anumite tari, asta pana se va inventa un alt mod de atragere a popoarelor in sclavie. Trebuia sa stim si sa nu mai uitam niciodata ca Occidentul e chiar imbolnavit cronic de capital. De fapt, nimeni nu poate scapa de boala asta, dar orisicat!
Iar daca Romania “deranjeaza”, precum se si impune, multinationalele – mi-e teama ca se va trece si la autonomia Ardealului. De aceea vin tinerii cu o impunatoare dreptate sa va intrebe: “Ce-ati facut cu industria nationala?!” Dar e prea tarziu pentru toate epavele noastre politice, acum se joaca prea tare… Si doar “Tinerii la Putere!” vor putea cladi frontierele vii ale Patriei, ei sunt singurii care se pot opune devalorizarii nationale, ei sunt, in mod paradoxal si in pofida izgonirilor democratice, nebuni “de acasa”, tineretea va putea tine pasul cu adrenalina vremurilor… Ramane cum vorbeam: #Tineretea ia totul !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu