sâmbătă, 28 aprilie 2018

#1Mai Colectiv?!

Ce descalificant e să urăști (precum vedem cum o face tot parvenitul căpușit) această sărbătoare doar pentru că este asociată și cu munca depusă printr-un fel de asiduitate a idealului comunist! Ce urgie pe capul protipendadei capitalistoide să se rușineze cu cei care încă muncesc, prefăcându-se că n-ar înțelege că a fi muncitor reprezintă, în accepțiunea modern de largă a mileniului, și activitatea elevului, studentului, șomerului…a tuturor celor care nu-și câștigă existența punând paiele preplătite ale “interpretărilor analistice”, peste spelunca rău-famată a democrației politice! Numai că în România avem barbarism politic, democrație la dosare corupte, ifose de piață (ce economie?!), instituții învestite cu atribuția sacră de a plănui tot felul de așa-zise îmbârligări ajutătoare uneia ori alteia dintre părțile combatante...Frumoși și încântător de naivi (dar niciodată adevărat de liberi, până acum!), tinerii trebuie să-și consume, cumva, energiile debordante și petrec, dacă tot e să fie sărbătoare! E de înțeles cum de niciunul dintre ei nu are timp să observe ce se întâmplă la capul #Statului Derbedeu! Că sunt asmuțiri sforărite exact la timpul, în direcția și către efectul celor din toamna anului 2015...Efectul (asasinatul) de atunci?! O, ce ușor e să-i dai cu imaginea tragediei #colective și să-ți tragi sevă coruptă din trupurile arse ale atâtor tineri superbi! #S.O.S.! Pericolul poate veni exact de pe Litoral – acest km. zero al zilei de 1Mai și unde mulți lideri ai puterii s-au îngrămădit cu laude cum că vor asigura ordinea și distracția. O șansă ar fi doar faptul că ostilitățile abia ce-au fost declanșate și nu s-a „legendizat”  cum trebuie plănuirea secreta. Și nu vă gândiți, neapărat, la incendiu, asta ar însemna să-ți recunoști amprenta asasină! Ba chiar nu vă mai pierdeți vremea să acuzați occidentul, politica democrației de dreapta ori de stânga, sau tot felul de O.N.G.-uri, aici e vorba de câțiva decidenți asasini (cu interes mondial) si anumita prostovănie internă (plină de fudulia secretă a corupției). Civilizația Occidentală e toată tendința salutară pe care o mai are Omenirea de azi, iar Orientul are tot dreptul să-i ceară să pună rânduială firească în unele domenii. Dar, chiar și așa, fără piciorul democrației aceleia hotărât de occidentale – am fi pasibili să recădem în barbaria secolelor trecute.
Se vede că #Tinerii vor avea dreptate, dar să năvălești asupra lor aceste perfide tragedii doar pentru că astfel iți poți tranșa luptele corupției politice e inuman, e genocid, înseasmnă sfârșitul democrației! Distracție frumoasă #TinerilorLa Putere și ori de câte ori vor avea cheful tinerean de a reînarma țara cu însuflețire! Dar permiteți-mi să avertizez și, totodată, sa sper ca greșesc:  #Atențiune-atențiune, fiți precauți la eventuale ieșiri cu ambarcațiuni pe mare și nu uitați ce conotații calculate ar avea, exact acum, un fel de prim atac terorist asociat musulmanilor!

sâmbătă, 21 aprilie 2018

#Eternul Internet al #Tinerilor La Putere


Azi chiar că vreau să vorbesc doar cu tinerii și numai cu ei! Să le destăinui un crâmpei de trăire! Tinerilor educați, celor cu anturaj efervescent, tinerilor cu aspirații trăite la greu, care știu ce înseamnă o fărâmă de dragoste  diamantină, acelor tineri luptători și incompatibili cu bășcălia sătuilor de tot felul, tineri cărora le pasă… Și, fiind convins că imaginația lor din suflet si gând va cuprinde totul și fără prea multe cuvinte,  iată cum reușesc, de astă-dată,  să le vorbesc despre viață! De vreo cinci ani, un câine mare și negru- încărunțit se pripășise în grădina vecinului, privind, ca un renegat, în curtea  câinelui proprietar și așteptând, bineînțeles, să primească și el câte ceva. Căpăta din când în când și mai-nimic, dar el păzea, cu strășnicie, chiar și grădinile din împrejurimi. Era evident că era al nimănui, că trăise o perpetuă pripășire, că tot un câine al câmpurilor se simțea, dar și că iși dorea un loc al lui – fie și pe zăpada înghețată de ger. Era neînfricat, colții lui smulgeau parii amenințători, nu fugea, nu se retrăgea – astfel că l-am simpatizat, fără să-mi dau prea bine seama, chiar de atunci și fără să i-o arăt multă vreme…Vecinul s-a îmbolnăvit și acolo era numai un câine titular. Probabil că mai primea și el câte ceva, câteodată, dar nu și-a părăsit postul nicicând. Într-o zi, i-am aruncat o bucată de pâine. Mă privea uimit, iar lătratul lui se estompa progresiv. A servit, fără să mă scape din ochi! A murit vecinul, iar el tot pe brațul de bălării dormea, de acolo privea vigilent, deși tot mai înfometat.
I-am mai aruncat o bucată de pâine și, într-o bună zi, a trecut, cu sfială, în curtea nu pe atât de împrejmuită, rămânând tot neînlănțuit! Și am fost eu și el, un an și câteva luni în care ne-am petrecut nopțile zilelor lucrătoare împreuna…Weekend-ul era al singurătății lui și al cumplitei răbdări de foame. Am început să-l mângâi și rămânea nemișcat de uimire, neînțelegând... Dar avea, în sfârșit, locul lui, mâncarea lui, datoria lui. Era fericit - după cum te întâmpina. I-au trebuit săptămâni pentru a îndrăzni să sară, cu labele lui, la pieptul meu și pe care își odihnea capul greu și ochii sprâncenați. Nu știa nimeni cum îl cheamă și așa a rămas, fără nume. I-am promis că nu-l va mai izgoni nimeni și că vom rămâne împreună. Tocmai îl scăpasem de puzderia de căpușe  și-mi amintesc să nu prea mai fi auzit de jafurile practicate de bandele care ocupă, noapte-de-noapte, localitățile rurale și terorizează sătenii tot mai neapărați (neînregistrarea jafurilor și neaplicarea legii îi vor încuraja mereu, lege care-l pedepsește pe tânărul nostru pentru orice mică năstrușnicie). După Paști, nu l-am gasit. A doua zi, sub umbra dafiniței din grădină, am văzut o pată neagră și doar o coadă învârtindu-se a bucurie îndurerată... Era el, imobilizat de rănile cu care fusese fărâmat, însetat și prăvălindu-și capul in iarbă. Aștepta ajutor, dar noi avem treburi mai importante! Spre seară, nu era… Am înteles, într-un târziu, că se târâse undeva și l-am găsit în cel mai ascuns loc, unde se ajunge atât de greu, pe cât de singur vrei să fii! Si el fusese, dintotdeauna, prea singur. Cu capul prăvălit de oasele sfărâmate, doar mă privea cu ochii lui blânzi și, acum, rugători. Era un rezistent, însă n-am știut că prin singurele lui două oftaturi din miez de noapte mă anunța că ne despărțim! Iar dimineața, capul lui mare, de care ți se săturau palmele, era prăvălit la fel…  Un câine ca el te iubește necondiționat și sunt sigur că mi-a iertat superficialitatea cu care l-am lăsat singur tocmai atunci! Chiar am crezut că oamenii răi ai oricărui sat l-au ucis, deși n-a atacat niciodată, pe nimeni, numai că intrasingența lui supăra, probabil! L-am îngropat seara, pe timpul când el învățase să mă aștepte zilnic, că vin… Mai apoi, am aflat că, în acele zile, multe alte sate au fost pustiite de jafuri și mulți câini au fost loviti. Și era plauzibil, hoardele alea lovesc pe oricine le iasă, noaptea, în cale. Dar el era un viteaz, pesemne că, așa cum era de neînfricat, se luptase, el nu știa ce e fuga, fiind lesne de înțeles să fi fost prăvălit și sfărâmat, mai apoi… Nici măcar nu am o fotografie a lui, de la el mai am doar smocul de păr agățat de ciulinii uscați. De-abia acum are un nume cu care nu-l voi uita: Viteazu! Rămâne o enigmă cum de mi-a dăruit așa de mult, în vreme ce eu n-am fost în stare decât să-i asigur un acasă unde a simțit că trebuie să ajungă, pentru a pleca definitiv!
Astfel că tinerilor, pe care-i respect și cu această tristețe împărtășită, le spun că el a fost cineva care rămâne o energie a vieții călătorite spre undeva – spre cândva, o fărâmă de licăr nepieritor, care va interacționa și se va transforma echilibrând, și ea, Universul mereu mai destabilizat de aceste asemenea hoarde ale profitului cu care sufocă Planeta și Viața. Ar însemna ceva să cred că #Tinerii La Putere mi-au încredințat dreptul de a spera că Viteazu a scris o poveste cum nu s-a mai văzut de tragică - prin ce a însemnat pentru cineva, dar și că sufletul lui amărât merită să rămână impregnant în paginile #Eternului Internet. Fiți buni, dragi tineri atât de nedreptățiți, vă asigur că empatia reprezintă supremul eroism al zilelor de azi și vă sfătuiesc să nu fiți eroi tragici (nici n-ați avea pentru cine, sau de ce!), dar respectați eroismul curat al oricui! Așadar, empatia e calea (tenebroasa cruzime e rudimentaritatea necivilizării), fiti buni camarazi și vă implor să vă pese, atât cât se cuvine, de tot ce vi se întâmplă în preajmă și - pe lângă iubiri, prieteni, colegi ori doar cunoscuți – luați-vă și un câine, el e vaccinul împotriva depresiei cu care capitalul nesătul al democrației expirate vrea să vă ucidă speranțele (eu îl am pe Toto, caniche-bichon-ul nostru de apartament și pe care sper să-l feresc de tot ce e dureros și trist!). Vă salut (cu scuze pentru acest de necenzurat “A fost odată…și el”)!

vineri, 6 aprilie 2018

#ServiciulRomanDeC.I.A.

Desi imi displace particularitatea complexa a domeniului abordat, e timpul s-o lamurim cu Coldea, Kovesi, Binomul, Statul Paralel Intern etc. Definitiv – altfel riscam sa ne trecem vietile in mod inutil! Fiindca, de fapt, e vorba de un Stat Paralel Mondial, de imperialismul C.I.A. si de servilismul impus de o democratie marsava…Florian Coldea nu are cum sa fie altceva decat un ofiter de informatii secrete pentru Romania! Informatii subordonate, ce-i drept, celor aferente dominatorilor de peste Atlantic. Dar numai politicienii au facut asta, doar poftele unor asemenea nulitati de a deveni insemnati de strainatate au indus aservirea Patriei. E adevarat ca nu putem garanta ca respectivul Florian Coldea, sau Kovesi ori cati altii n-ar face parte din acel veroce 1% de tradatori in sclavie gen Pacepa, insa dati-mi voie sa strig ca omul adjunct poate fi si victima conjuncturii in care, totusi, s-a complacut! Si sa fie o invatatura de minte pentru oricare ofiter roman de informatii ca e stringent sa se departajeze de alde-Ghita si ca trebuie sa se asocieze (nu stim noi cum!) cu oameni de isprava nationala! In acest joc mediatic, Coldea nu are nicio sansa, fie si doar pentru ca eventualul sau nationalism profesional nu stie sa joace teatru, nu poti sa-ti aperi, in secret, cauza... Si a gresit: l-a luat valul basesc al puterii american de aservite,  a ajuns sa creada ca asa se vor defini vremurile viitoare, i-a fost (probabil) si comod sa se aseze in functie, numai ca razbunatorii Basescu, Maior si etc. sunt politicienii care au nenorocit viitorul Romaniei!

Toate partidele hantanitoare ale democratiei  fetisizate constituie adevaratii criminali ai statului just – cand organizezi un astfel de carusel, nu e de vina, neaparat, cel ce conduce un vehicul component. Democratia cea expirata, ca politica, este aceea care ucide orice stat de drept! Terminati (ne-am cam plictisit) cu Coldea si Kovesi si Binomul! Romania e aservita politic, e injectata cu drogul morbid al democratiei expirate, nu are nici cea din urma sansa, daca nu apare eroismul vizionar al vreunui  inconstient… Poti fi si tu, si el, poate fi si Coldea, sau (de ce nu!) Kovesi (chiar si binomul) – totul e la ce car sunt inhamati oamenii cu adevarat si serios de prezenti, la ce ideal marseaza spiritele convingatoare…De aceea sustin eu ca #TineriiLaPutere reprezinta adevarul necesar si care sa rezolve multe din axiomele viitorului – tinerii stiu sa si piarda, eventual, dar le repugna halul asta de compromitere!