sâmbătă, 28 mai 2016

De la statul modern – la actualul stat secret

Unul în care drepturile şi libertăţile se dobândesc subversiv, iar obligaţiile sunt doar o nedreptate impusă în funcţie de arginţii status-ului social. Mai are habar cineva despre cine conduce, cu adevărat, România ?! Sau despre ce-a mai rămas din acea efervescentă Patrie de altădată ?! Statul cu care ne făleam de modern ce o şi fi fost cândva e prefăcut într-un mare spital de urgenţă, o imensă uzină în care se produc toate tipurile de moarte. Dar deşi aşa-zisul stat al cetăţenilor s-a transferat într-unul secret de CIA-ist, Ţara românilor nu are servicii „de inteligenţă” care s-o apere de năvălitoarele muşcături inteligent de hrăpăreţe. Reamintesc, tuturor, ceea ce ne place atât de tragic să ne prefacem a uita: că am fost, suntem şi va continua să fim consideraţi o entitate socio-culturală „de mâna a doua”– exact de cei pe care îi adulăm, nu din prostie, ci dintr-o suficienţă a superficialităţii manifestată prin stomacurile de umilinţă şi trădare, deopotrivă! Bacteria ucigaşă a democraţiei pustiitoare ne-a infestat economia, a înhăţat tot ceea ce-i trebuia pentru a se înmulţi şi a propaga specia, apoi a dărâmat totul în urmă, acolo unde înfipsese steagurile imperialismului democratic de cuceritor. Molima democraţiei de acest tip amoral de occidental a premeditat, astfel, împrăştierea generaţiilor de tineri rămaşi fără de alt viitor, în lumea largă a servituţii. Hiena democraţiei se constituie ca un animal nevertebrat şi care, pe cât de multă suferinţă şi moarte lasă în urma trecerii ei sfârtecătoare, pe atât de tare se vor auzi aplauzele unor abia-ridicaţi de la copioasele mese de şapte stele lichefiate în abdomenele posesorilor de creiere intestinale!  În numele suprem al banului care-i defineşte nebunia, capitalismul nu are milă de nimeni şi de nimic. Priviţi ce se întâmplă în sistemul de îmbolnăvire şi moarte pre-plătită în spitalele pe care le susţinem din greu şi iată cum mulţi se vor îngrămădi iarăşi la urne! Nu are cum să fie altceva decât un plan concertat, o plănuire de a înjumătăţi, cât de curând, popoarele fără de IQ imperialist…Este un genocid pe care câteva înhăitări de oameni satanici îl comit asupra Umanităţii ingenue! Fraţilor, e pe faţă! Iar, pe mine – unul, mă înfioară viitorul tragic pe care Omenirea l-a rezervat acestor copii şi tineri născuţi dintr-o minunată dorinţă de a trăi, de a iubi, de a făuri… Şi cum speranţele lor visătoare vor întâlni, prin povestea călătoriei, nu mirificele luminişuri cu poieni stătătoare, ţărmuri de munte – acolo unde inimile se răsfaţă aduse pe leagănele valurilor cu litere de mare înnisipată în avalanşele dorurilor, nu păsări cu cârduri de aripi, nici căprioarele anotimpurilor… nu, ci doar îngrozitoare pustiuri cu care sunt păzite vitrinele îndestulate pentru carduri capitalist de expirate, numai mâluri de pumnale, poduri de însângerare, epidemii care se varsă în molime luate de braţ cu crizele prin care capitalismului îşi face socotelile asasinatelor… şi, la urmă, războaiele cu care îmbătrâniţii în scotch-uri vor ordona, rezemaţi în turnuri gemene de nesimţire, cum să fie nimicită floarea tinereţii Pământului înroşit de bacteria crescută în mediul nesătul al poftelor care ucid!

Îi invităm pe toţi tinerii cu inimi bătând ca o Patrie a vieţii să reconstruiască, nemilos de salutar, acea altfel de Lume... dăinuitoare. Doar ei - la Putere!

luni, 23 mai 2016

Întinerirea Republicilor – moda pasului încadenţat al tinerilor

           

 trebuie să devină un deziderat aparte de urgent. Numai înviorarea spiritului statalităţii printr-o imediata Reformă a Democraţiei însăsi va putea să ne salveze din ghearele mult prea-urât îmbătrânitei democraţii. Iată la ce formaţiune de stat mafiot şi derbedeu ne obliga imperialismul occidental, se vede - cu inima liberă de capitalism – felul în care frumoasa civilizaţie a vestului de altădată s-a compromis definitiv, aceasta eră a informaţiei stocate şi propagate către viitor făcând imposibile oricare mistificări justificatoare. Din punct de vedere moral, occidentul e pe năsalie, ascendentul său din veacurile de odinioară s-a prefăcut în repulsie a popoarelor asasinate, efectiv, în masă ! Serviciile sale secret de dominatoare consumă şi prefac venitul naţiunilor care asudă în malversaţiuni inteligent de mafiote, pentru profitul lor ele ridică ciocoi de afaceri pe care, la prima dezvăluire publică, îi asasinează crunt ! Nici nu-ţi mai poate trece prin minte să crezi că acesta ar constitui un stat al mileniului III, în raport cu marile cuceriri ale ştiinţei şi tehnologiei, dar şi faţă de gradul de civilizaţie pe care-l reclamă dezvoltarea prin informaţie, asta e cea mai urâtă statalitate cunoscută de Omenirea cea subjugată de această profund dezrădăcinată cultură de civilizaţie americană. Nu doar că asta nu e democraţie, dar democraţia este o utopie care înnebuneşte de-a dreptul; nu numai ca scelerata democraţie capitalistă nu este confecţionată pe valorile muncii, moralităţii şi civismului, ea chiar le condamnă – premiind circul inutilităţii şi risipei electorale, politice, mediatice sau cultural-artistice, înşelarea oamenilor este ridicată la rang de virtute, nedreptatea cutreiera în haite migratoare...  
  A sosit vremea Republicii întinerite! Sunt necesare câteva decenii de reconsiderare a menirii umanităţii, e nevoie de generaţii care să nu se lase gâdilate de circul scremut al tuturor ţărilor şi indivizilor care nu produc nimic altceva, ci să-şi iubească pruncii cu pavăza seriozităţii. Veniturilor imperialiste trebuie să fie interzise, să fie strivit năravul asta înverşunat, iar statele alea neproductive (e timpul să credeţi adevărul!) să fie obligate să contribuie la devenirea Umanităţii - nu cu prozelitismul drogului, al crimei şi homosexualităţii, sau al războiului profitor de însângerat, nu împăunate cu sănătoasele creiere pătrunzătoare din Răsărit! Dar e greu să mai scapi de o astfel de înhăţare definitivă, aproape că nu se întrevede nici o speranţă concretă, democraţia dominator şi secret de perversă nu se va lăsa până nu va incendia Planeta...
  Şi feriţi-vă să colaboraţi cu serviciile secrete, tineri dragi, ele vă vor folosi, iar, apoi, vă vor abandona chiar şi în moarte... „Ocuppy the Power!” şi creaţi-vă un adevărat serviciu inteligent de tânăr! Tinerii au nevoie de pace şi dragoste vânjos de zilnică, frustraţii ăştia îmbătrâniţi declanşează doar ură şi crize, foamete şi războaie, doar-doar îşi vor menţine icnetul  la putere. Dar prăvăliţi-i, o dată, de-acolo!
  Să nu uităm să iubim, totuşi, Europa Patriei noastre, cea care va şti să întinerească prin voi ! Cineva, cumva (poate chiar voi, tinerii) ne va scăpa, într-o bună-zi, de această orânduire nesătulă şi purtătoare a bacteriei care ucide viaţa, însângerând frumuseţea şi poveştile ei dintotdeauna. Stampa realităţii e asta: copiii şi tinerii visează  şi-şi privesc, cu speranţă încrezătoare, părinţii, în vreme ce aceşti asupriţi de serviciu, se gudură pe lângă resturile circului cu care democraţia îi calcă „de-a guvernarea”, spre amuzamentul satisfăcut al acelui 1 % deţinător a 99% din bogăţiile Lumii asuprite!
   Aşadar?! Numai „Tinerii la Putere!” - ştiţi de ce? 

duminică, 15 mai 2016

Pseudo-capitalismul cu chip cioplit democratic ucide ! Vaccinul?! Un Stat necrutator al „Tinerilor la Putere!”

In vreme ce comunismul n-avea ce chip utopic sa-si mai ciopleasca si, pe cale de consecinta, a murit de boala burgheziei proletare, capitalismul - cel beneficiar al sangelui proaspat pe care fudulia proletariatului democratic il varsa in conturile off-shore de jefuire matematica a popoarelor – rezista inca, disimulandu-si imperialismul cu care cotropeste statele care tocmai ce-si stergeau sudoarea generatiilor prin intermediul eforturilor carora se ridicasera dintr-o primitiva sclavie...Permanent esuat si expirat de-a dreptul, capitalismul nici n-ar trebui sa mai aiba tupeul de a se constitui intr-o efectiva oranduire. In acest mileniu deschis de tinerii informati, el nu mai poate reprezenta decat o astfel de activitate in sine si prin care tinerii sa-si poata dezvolta spiritul intreprinzator, inovator, plin de abnegatie constructiva...Dar ce sa caute aceste tentacule ale capitalismului infiltrat (de ex.) in asa-zisa dezinfectie a spitalelor, ocazie cu care sa mangaie cu apa chioara bacteriile ucigase ?! Sa tropaie peste domeniile industriei si economiei strategice, cum sa-i dai voie nesatulului asta de ban suprem de organizat in grupuri de mitraliere a bogatiile Patriei, cat de prost sa fii sa-l lasi sa-si agate pantalonii cotropitori pe sarma din fata casei parintesti ?! Asadar, numai Capitalismul ucide ! Si o face in masa ! Fie ca e de sclavie autohtona, fie ca e plin de imperialism extern de dusmanos! Fiindca el, capitalul, ramane marele generator de coruptie, de nedreptate, si nepasare, si stres, de atata depresie si vieti sinucise, sau de sclavie individuala, ori de subjugare nationala...de otravire a vietii si, iata, de cata moarte ! Plin de banii rezultati numai si numai din asuprire, capitalismul este pompos, marsav si nu-i pasa decat de profit, de aceea statul trebuie sa fie si va fi - cat de degraba s-o putea, cel care sa se ingrijeasca de marile domenii prin care sa-si argumenteze modernitatea. Cum e posibil sa reusesti, in secolele 18 - 19, marea cucerire a statului modern, faurit cu atata truda si jertfa a natiunilor, stat care trebuia sa reprezinte o veritabila organizare asociata a popoarelor - pentru a trece, impreuna, prin vitregiile veacurilor, si sa vina acum Democratia pervers de expirata, spunandu-ti ca n-ai voie sa-l tragi asa, oricum, la raspundere pe cel care da cu apa nesfintita peste bacteriile ce ne omoara copiii dusi cu atata speranta in spitale, sa ne peroreze ca toti aventurierii au dreptul internationalizat de a ne hotari felul deindustrializarii cu care sa ne infometam copiii si sa le asiguram tinerilor „cartile de someri”, dar, totodata, si aerul ecologic al oricaror proiecte si idealuri imposibil de atins ?! Chintesenta murdara a capitalului deriva din termenul frantuzesc „affaire”, esenta antonimic derivata din verbul „faire” (a face / a construi), la fel cum „amoral” este (antonim al termenului „moral”) mult mai degradant decat „imoral”. Asta este capitalul / capitalismul, o afacere in detrimentul altora, un castig nemeritat pe care-l imparte cu reprezentantii politici ai statului sustinut de umerii plapanzi ai celor ce asuda din greu... Dar unde sa fie parul cel sanatos al romanului dintotdeauna ?!
Plecasem de-acolo: generatiile fostului proletariat imbolnavit de imburghezire si-a dat, incepand cu 1989, acceptiunea plina de manipulare si votul incarcat de iresponsabilitate pentru infeudarea si dezintegrarea Patriei, lasandu-si (nu ne vine sa credem) copiii fara de Tara, niste (Doamne fereste!) viitori apatrizi pe taramurile Europei Unite tocmai de-aia! Criminala clasa politica era angajata de capitalismul corporatist si aveau simbrii de vanzare a tarii, si isi cremuiau amoralitatea cu off-shor-uri luxuriante, dar voi, generatii de trista amintire, de ce va buluceati la urna de vot?! Generatii cu minti ratacite, lipsiti de elite substituite doar de o urma cu iz greu de capital extern prefacut in sponsorizare politica.
Decretam ca doar curatenia spirituala a tinerilor poate ucide bacteriile mortii din spitalele democratice ale acestui sistem lepros, numai lumina de speranta din ochii copiilor si tinerilor il va salva pe copilul caruia purtatorii microbului coruptiei i-au curmat viata inmugurita, ii va inlatura pe dinozaurii medicinisti ai nepasarii cu care l-au asfixiat pe un sarman sportiv, tinerii si numai tinerii vor sti sa-si imparta bucata de paine la care, din pacate, i-am condamnat cu fudulia (dealtfel) democratic de iresponsabila,
Singuri Tinerii la Putere, ei, cei atat de stigmatizati pe motiv ca nu stau asa cum am vrea noi sa stea in bancile unde nu li se preda decat santajul cu meditatiile „liber-consimtite” si prin care sa fie deposedati si de amaratul ala de leut al tineretii zilnice, ei - bine, se va invedera ca doar Tinerii pot si vor repara tot ce am daramat noi, desteptii neamului, prea-plinii de fudulia napustirii in Democratia de care ne vaitam ca prostii definitivi !
Merg pe mana infometata de adevar si dreptate nationala a tinerilor. Ei nu vor musca momeala cu „drepturile si libertatile” individuale si asigurate (!!?) tocmai intr-o tara subjugata de o inimaginabila dementa a capitalului dominator. Raman cu Tinerii, ei sunt Viitorul, ei vor ocupa Puterea si ne vor salva, cu pretul de a relua sisifica munca pentru reconstructia Patriei. Insa pana cand sa tot reconstruim?
Reiau indemnul catre tineri: sa fie modern de patrioti, nicidecum rudimentar – nationalisti, asa precum se va da, cat de curand, ordin occidental de a ne arunca planeta in butoaiele cu pulbere ale nesatiosului stomac al democratiei pervertit de expirate. Pana atunci, insa, feriti-va de acea decadenta totala la care sunteti invitati sa fiti partizani ai partidelor politice de tradare a oricaror idealuri umanitariste – asta ar fi chiar mai jalnic ca orice!
Numai Capitalul infiltrat ucide, banul e inima lui, iar anomalia asta este infestata cu coruptie, minciuna perpetuu de subversiva, nedreptate, batjocura si moarte! E necesar sa ne vaccinam cu un Stat necrutator, legile perverse ale democratiei care sustine acest stat derbedeu sunt de-a dreptul stres si moarte sigura!

„Tinerii la Putere”! Traiasca Mileniul Tinerilor si...”Ocuppy the Power”!

sâmbătă, 7 mai 2016

Declaratia Universala de Pace a Tinerilor vs. Acordul de razboi al imbatranitilor in relele democratiei expirate

Stim cu totii ca civilizatia occidentala se afla in pragul unui mare pericol. Pervertirea valorilor o macina din interior, ne rusinam cu jalnica reactie a democratiei jefuitor de dominatoare si care se victimizeaza astfel rezumandu-se la invitarea / inventarea terorismului zadarat din estul mult prea indepartat de veritabilele concepte euro-atlantice, insa mult mai disciplinat autarhic. Asta deoarece coruptia generalizata in care a esuat democratia expirat de nereformata nu poate induce altceva decat incapacitatea atitudinii mentinute in parametrii superiori ai relatiilor inter-umane, intre popoare si state. Nesfarsitele crize cu care ne apasa in robie nu pot fi rezolvate tocmai de aceste spirite hraparete care le declanseaza. Terorismului de stat al Democratiei i s-a gasit un modus-vivendi prin care sa-si sustina asa-zisa necesara viabilitate: exact un terorism fundamentalist mangaiat pe crestete pentru a inunda cu sange pana si bulevardele iubirii din inima Parisului Europei, a Bruxelles-ului Europei unite de tragedii... Iar Patria noastra vedem cum este de sfartecata de un sistem medical golanesc, preopinentilor sai nefiindu-le teama de nimeni si de nimic, atata vreme cat subordoneaza bugetele de sanatate marilor corporatii farmaceutice si de vaccinuri anti-viata...Copiii sunt infectati cu serviciile medicale importate, tinerii pier cu zile pe terenurile de sport - daca nu ai un nume cu sonoritate de arginti, nici dreptate, nici viata n-o sa mai ai ! Pentru ceea ce au facut sa ni se intample, ii anuntam ca-i vom substitui cu o Academie medicala de prim-ajutor salutar, ca vom sterge tot stresul acestui hatis de legi subversive si vom institui o Justitie justitiabil de clara si inechivoca. Pentru felul cum tinerii sunt impinsi in bataia de joc a bacalaureatului si a studiilor superioare menite doar sa-i jefuiasca de bani, declaram ca vom pune bazele unui Invatamant integrat: bacalaureatul sa ateste atat etapele alfabetizarii sau ale nivelurilor de cultura si cunostinte asimilate, cat si un examen implicit si care sa acretiteze corpul profesoral pentru inca un an... Si daca acest stat derbedeu tot nu e capabil sa creeze economia nationala care sa asigure locuri de munca in consecinta studiilor efectuate de tineri, atunci il vom obliga, pana una-alta, sa subventioneze, cu adevarat si total, studiile lor universitare, mergand pana acolo incat sa deconteze, anual, orice cheltuiala neprevazuta.
Iar daca tot nu se intelege ca tinerii au dreptul sa aiba dreptatea cea sanatoasa, atunci ne pierdem vremea cu toti ratatii democratici ai inrobirii acestor 26 de ani care trebuie sa se sfarseasca numaidecat !

    Imnul Tinerilor la Putere

  Vin tinerii ca imprimavararea
  Suie dreptatea iarasi pe drapel
  S-a terminat, de azi, cu jefuirea
  In inimi e al Patriei rastel !

  Si-au tatuat o Tara pe cuvinte
  Iar in priviri un facebook de noroc
  Doi cate doi – perechi de luat aminte
  Trag frontiera orizontului la loc !

  Sa nu mai piara tinerii in brazda
  Sa nu mai moara tinerii-n spital !
  Cum va lasati copiii in urgie
  Cum sa-i abandonati intr-un calvar ?
  Sa nu mai piara nici copil, nici tanar
  Ci duca-se doar statul derbedeu
  Si sa cladim un Stat al empatiei

  Dar cu aratatorul greu !

marți, 3 mai 2016

Tineri ai tuturor natiunilor, uniti-va doar intr-o Noua Ordine Mondiala a Pacii!

Breking News de 9 grade pe scara rabdarii: prea-invechita Democratie pervertita a expirat: Traiasca Reforma Democratiei si al ei stat post-modern ! Deschidem toate gandurile de viitor catre tinerii din Romania de civilizatie occidentala. Patria va este asediata cu armele sub-umane ale acestei clase politice aservite total imperialismului care devasteaza Omenirea. Nimic nu mai sta in fata acestui monstru financiaro-devorator, doar siluetele tinerilor, numai anvergura lor care impune un instantaneu pas inapoi, probabil ca trairilor meschine ale acestor dominatori barbar de nesatui sunt de-a dreptul incompatibile cu bataia inimilor mustinde de viitor, si de viata, si de idealuri spirituale, si de saruturi tatuate pe boltile gandului, si de ganduri fulgerand cosmogonic, si de Cosmos abandonandu-se in mrejele tinerescului nepieritor...Si asta in vreme ce acesti 5% de avari grotesti devin cetele de nebuni ai Planetei pe care o asalteaza in numele unor trupuri cum nu s-a mai vazut de nesatule.
Luati mainile de pe tineri, mizerabililor! Sunteti frustratii definitiv, e posibil sa fiti chiar diavolii de care ne tot tine de vorba religia. Insa e adevarat ca nici tinerii nu-si fac timp sa lustreze intreaga clasa politica prin intermediul careia va puteti impune dominatia devastatoare, ce-i drept e si ca nu prea au chef sa desfiinteze acest stat derbedeu si sa apese pe tragaciul votului – constituindu-se intr-o formidabila Natiune a Tinerilor la Putere ! Fiindca doar astfel se va putea intemeia statul post-modern, cel prin care cercetarea, inteligenta, tehnologia sau civismul progresist vor deveni consecvente cu elanul militant al tineretii inexpugnabile !

Vi s-a ordonat sa luati mainile de pe tineri, nebuni zbarciti ai planetei ce sunteti, ce nu e de inteles aici!