luni, 16 decembrie 2019

U.E. a expirat! Trăiască Uniunea Europeană de #NațiuneCreștină!



Fiindcă ceea ce avem acum este o uniune contra-naturii! Trăim, din păcate pentru visul de secole al acestei mărețe culturi, zilele din urmă ale sfârtecării nobilului Ideal al Uniunii prefăcute în țăndările de interese – mamut cu care această efectivă corporație europeană s-a dedat, pe criteriul  firmanului nesătul, la o perversă înghițire a #DemocrațiilorNaționale. Dar cum de credeați, cu icnetele voastre – cu tot, că veți putea să construiți o fortăreață temeinic de așezată cu apăsarea abdomenelor săturate de capitalul veros și tocmai pe umerii înfometați ai națiunilor condamnate să vă stipendieze lampadarele politicianismului de scop?! Și nu doar că ați fi eșuat așa de lamentabil precum se vede cu ochiul de ciclop al istoriei pe care tot vreți s-o privatizați, dar ați aruncat în aer și pentru mult timp o voință pământenesc de spirituală. Acum se bineînțelege că mai avem dreptul la șansa unei singure trageri! Clădim noi adevărata Uniune a Europei pe care s-o iubim (da!) cu surlele adevărului trâmbițat o dată - pentru totdeauna, cum că dacă oamenii nu sunt înveșmântați cu șanse egale, nici națiunile n-au cum să fie regal de îndreptățite, iar toată instituția dreptului vostru internațional rămâne numai o bătaie capitalistă a democrației de joc subversiv. Un Continent de copii făuriți prin părinți iubitori, nu de cotoșmăneala nădușit - mirositoare între 1 și 2, nu cu viteză accelerată pe benzile intestinelor, sau, dimpotrivă, redusă până la stingerea luminilor de speranță a ochilor rugători...Rușine de-a pururi!
Uniunea Europeană de #NațiuneCreștină trebuie să se înstăpânească pe meleagurile democrațiilor naționale și peste frontierele moderne ale Civilizației de la Atlantic - la Urali! Altfel, tot ce e împotriva naturii rămâne sortit dezastrului. Natural fiind și capitalul care nu mai poate uita să-și treacă profitul prin vămile inimii, verocitatea corporatismului devenind eminamente criminală, nolens-volens! Democrațiile naționale să fie criteriul de forță indextructibilă a marilor conviețuiri! Acolo unde și când e necesar să se renunțe la orice purtare abuziv de neigienică a harnașamentelor trecutului pustiitor, să renunțăm la subsidiaritatea demersurilor intraeuropene și internaționale, la profund de necivilizatul amestec în viața națională a popoarelor, fie instaurate universuri de pace între oameni, plivind și cruzimea exercitată asupra viețuitoarelor...Concomitent cu alura de spirit a voinței de a urca Tinerețea în gradul celui dintâi rang al dăinuirii pe rețele de viitor al Umanității! O veritabilă religie de viitor, una liberă de a se constitui ca o fiecare catedrală de trup și spirit, acolo unde rudimentaritatea apăsătoare a dogmelor să fie eclipsată de empatia unui ecumenism neprihănit prin creativitatea închinăciunilor transmise de lampioane călătorite cu gânduri. Numai că pentru asta... aveți dreptul să vă înarmați cu singura categorie constructivă a urii nedisimulate și să declanșăm cea mai vastă operațiune de eliberare a căilor de respirație umană, de sub poluarea grotescă a democratismului cu chipurile asasine ale protipendadei și elitismului sub acoperirea pervertirii.
30 de ani de moarte clinică indusă de sistemul medical al democrației întărâtate de refuzul de a ne dona organele pe care iată cum le-a tot transplantat departe de corpul Patriei!

Tineri, #OcupațiPuterea!
Podul speranțelor s-a dărâmat
A năvălit capitalul și ni l-a luat
Vom face altul, prin efluvii – mai sus
Altul mai trainic și frumos de nespus!
Fără idealuri
totu-i pierdut
Podul democrației
va fi refăcut
Europa Unită
continentul de vis
Și fiece Națiune
întinerind spre...apus!
( Se cântă pe acordurile de inimă ale #TinerilorLaPutere! )

Young people, #Open the Power!
The bridge of hope has broken down
He swept through the capital and took us
We will do another, through the effluents - above
Another trainier and more beautiful!
No ideals
all is lost
The bridge of democracy
will be restored
United Europe
the dream continent
And every Nation
Rejuvenating towards ... sunset!
(It sings on the heart chords of #YoungLa Powers!)