sâmbătă, 24 august 2019

#România, imperativ!


Și #Tinerețea, definitiv! A sosit timpul reîntregirii României – o reîntregire în litera de ADN a gândului natal și în spiritul modernității făuritoare ! Iar Uniunea Europeană să dețină, pe frontierele ieșirii și intrării într-o asemenea fiecare Patrie a Tinereții,  afișele unor speranțe dăinuitoare.... Și cu regretul c-ar mai putea fi și inimi (oh, tot pe atât de binevenite) cărora le va părea rău c-au întârziat ! Privim cum tragediile tinerilor sunt însoțite doar de spectacolul amarnic al disperării cu care politica expirată râvnește perpetuarea mlaștinii democrației în care i-au abandonat și în care și-au deversat reziduurile luxului derbedeu. Și nu că am cere ceva, neapărat, noi chiar implorăm cu genunchii respectului cuvenit Europei care să-și elibereze spiritele de o înălțătoare arhitectonică a Uniunii ! Fiindcă ele există din prinosul culturii și civilizației grandioase. Să prăvălim balastul urii, nedreptății și egoismului încremenite pe crenelurile viitorului !
Cum să nu eliberăm degrabă umerii tinereții de respirație universală, de ce să periclităm acest vajnic proiect de a cărui solidaritate ne-am legat cu ancorele inimilor prea-visătoare!? Să înțelegem imanența creației unei tinereți fără sugrumare imperialist de ieșită din minți, a vieții fără de capitalul asasin de devorator. Dar trăiască de-a pururi acel capital care nu mai poate uita să-și treacă profitul prin vămile inimii ! Instanța adolescentină a tinereții vrea să fie parte constructivă a unui măreț ideal, o aspirație însuflețitor de înconjurătoare. Tinerele prințese și tinerii prinți aleg să-și făurească Patria ce li se cuvine, nepieritor... Iar dacă tot e să și aleagă, atunci așteptați-vă ca votul lor să decurgă din puritatea freatică a unor asemenea adâncimi de inimă ! Astfel că, și până ce (probabil) nici n-o să treacă această primă jumătate de secol al mileniului, să-mi scrieți și mie, cu energia gândurilor – cumva, de ce se va nimeri argumentul că devenim cea dintâi #Democrație Națională cu un președinte ca la 20 de ani punctual de împliniți în #Uniunea Europei Iubite ! Tot așa precum generațiile Națiunii #Tinerilor la Putere își vor preda ștafeta unei pașnice administrări virile a #Spațiului Natal și prin care să asigure consilierea neabaterii de la viitorul prezis celor ce urcă în gradul de cavaleri ai îndreptățirii...
E vremea vieții lor, cine vrea să le fie alături cu statura exemplului personal, cu arhitectura curajului cordial, al concordiei și empatiei – devine liber să trăiască fiorul acestei credințe neabătute ! Să fim și noi purtați în zborul asigurat de gândurile lor înlănțuite pe rețelele de socializare a camaraderiei la guvernarea puterii lor productive ! Tinerii sunt o pământenesc de mirabilă atmosferă a cerurilor ! De cetățenie altruistă și naționalitate a iubirii, fiecare tânăr reprezintă Universul la scara infinitezimală a purității creatoare... Tocmai de aceea și încă de azi, sunteți cu toții invitați la Nunta din Canaan a fiecărei perechi îndrăgostite până în miezul de prea-frumusețe a copiilor de viitor! De voi este vorba, tânără prințesă și tinere prinț, haideți să făuriți o...Țară!


duminică, 4 august 2019

O fărâmă de #happy-end cutreierător!?

Ca o #Românie visată din viitor! O bornă de hotar între îngrijorările mistuitoare și neostoita sete cuvântător de înconjurătoare! Și într-un fel de altfel de viață care să te doară măcar cu trăiri omenești...Ce mult ar însemna o dospită fărâmă de viață pentru cele două fetițe ale adolescenței de azi, cât de imens ar conta o cu adevărat de modernă profesionalizare instituțională a unui stat pentru toți! Suferim de o teribilă decredibilizare a profesiilor, de o practicare a lor doar din reflexul procedural aferent procedurilor nerespectate nici ele! Profesii dedate prin malaxorul tenebros al unei maligne clase politice, una care propovăduiește doctrinele neputinței aride, un dezmăț de baliverne paralele cu viața reală a viitorului, o mojicie de instituții pe care politicienii să se cațere cu grotesca lor amușinare profitoare. Acesta nu e statul român, dar tot atât de adevărat e că statul românilor nu va dispărea niciodată!
Probabil că e asaltat și s-a retras undeva, în pânza freatică pe care Patria și-o prezervă oricum, acolo unde să fie cuprins într-o inteligent de secretă șlefuire diamantină... Trebuie să ne oprim din a învăța numele de tragedie a tinereții cu care seamănă cel mai mult iubirea de azi pentru Țară! Ajunge amatorismul acestui democratism prefăcut, propunem tuturor națiunilor lumii obligația de a făuri, împreună, principiile de seriozitate autentică a democrației cu albie curgătoare spre o mirabilă altitudine pașnică a viitorului! Să intre în arena pe care să dăinuie Omenirea doar spiritele debordant de convingătoare, răsară în toate construcțiile politice ale Umanității acei oameni concomitent de providențiali! Tinerii României de pretutindeni și ai Lumii întregi tac – nefiind reduși la tăcere, și cât de grea e o asemenea tăcută speranță ale cărei rădăcini să crească în glastra adâncimilor interioare!

Redeschidem orizonturile #Patriei vindecătoare, de ce să fim egali doar în durere!? Și cum să nu urcăm #bucuria pe cosmica rețea de socializare a gândurilor?! Viața are stindarde arborate în privirile fiecăruia dintre noi și nu uităm cum ar fi ca două dintre ele să fie purtate de Luiza și Alexandra...!