„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Țara mea de glorii, țara mea de dor...,/...Căci rămâne stânca, deși moare valul,/Dulce Românie, asta ți-o doresc...”
Rețeaua național-eminesciană de socializare inter-generații pe aripi de idealuri...Acesta e singurul și pe atât de fiabilul sens de circulație pe drumeția Istoriei unui popor ale cărui autostrăzi modernizate spre viitor se pot construi doar ca tuneluri de la inimă-la-inimă. Creatorul nepereche de Spirit național a fost alesul să zboare de la trambulina pe care a copilărit abia 39 de ani și să se piardă cu imnurile veșniciei, cu tot, sfâșierea lui ricoșând direct în sufletele noastre, pereche de-acum!
Era tânărul scânteietor de rebel și care, pierind de unul-singur, zi-după-zi, a făcut ca până și ura să se îngrozească în cei pe care „norocul (trădării) îi petrece”! Atunci ca și azi: tot un stat derbedeu și protipendadă cu ADN de lacheu infractor – ce se feresc de vaccinul anti-trădare; tot oaspeți care scot degrabă hangerul jefuirii și anatemele zădărâte fudul; tot această tipologie de crimă transnațional de organizată pentru sufocarea truditorului productiv. Așa că numai samavolnicia firii le este propriul blestem, „Doina” curge din oftatul cu care se cuprind mamele ca o lumină a ochilor ce n-au altă putere să-și apere pruncii...„Doina” a fost și rămâne cântată de rana nimerită în ascuțișul pumnalului nesătul, ea nu-i decât rugăciunea către cerul speranței cât mai degrabă!
De aceea, vlăstarele Umanității care sălășluiește în Parcul național îngrijit de români vor putea deprinde mereu meșteșugul învățămintelor pe care poetul-stindard le-a lăsat ca izvor, tinerii nemaiuitând că Țara e familia lor de limbă, cultură și tărâm de o integritate roditoare. Acolo unde oricine poate fi camarad de viață onestă, având dreptul de a rosti bucuria pe literele propriei limbi de pace cusută pe portul de tradiții, obiceiuri, iubiri...și iubiri de iubiri, și iubiri de-amintiri...!
„Sara pe deal buciumul sună cu jale,/Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,/Apele plâng, clar izvorând din fântâne;/Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine./ ...Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.../Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.../...Ne-om răzima capetele-unul de altul /Și surâzând vom adormi sub înaltul,/Vechiul salcâm.-Astfel de noapte bogată,/Cine pe ea n-ar da viața lui toată?
