Asteroidul binecuvântător al Creației: Reînsuflețirea Omenirii! (Adevărata democrație a conviețuirii pe Terra!)

O Lume deparazitată de o așa liber-dinozaurizare mintoasă și pervers racordată la inimă. Omenire împodobită și cu beteala României inexpugnabile. În numele tinereții trăite și retrăite de-a pururi ar trebui să gândim totul, de-acum! Și prin undele acelei lumini care adastă răbdător între orizonturi, până ce-ar fi primite ca oglindiri într-o Lume de inimi care să semene mai mult și mai cald doar cu noi...Poate că, în ADN-ul fiecăruia, nepieritoare se recunoaște a fi doar tinerețea, așa se face că pe aripile ei mai zboară până și sufletul - ultim. Dați-vă demisia, malformații elitoide ale lumii în care vă imitați multiplicându-vă și prefăcând-o târâtă pe tărgile desfrâului abisal! Tinerețea nu se poate alinia vreunei oculte nefaste și asta prin însăși esența trăirilor ei – de aspirații către iubire. Convingerea că și România ar avea o nevoie simbolistică de a fi condusă de un tânăr (desigur) destoinic devine tot mai consolidată. Conducătorii țării desfigurate în acești aproape 35 de ani ai scelerării capitalistomorfe nu puteau fi altceva decât niște ocultați notorii, mașinațiuni devorator - trădătoare, însetați de cocteilurile durerilor sângerânde. Ce să mai căutați voi, tineri cu adevărat de frumoși și niciodată liber de însetați spre izvoarele viitorului curgător, printre cei pe care se scurge mocirla alinierii cointeresate într-o morbidă televizare a parvenirii de drept pălăvrăgit, devreme ce cu asemenea haos mârșăvit de o democrație expirată cumplit nu-i vom nimeri nicicând pe cei retrași, totuși, în ideologia bunei-cuviințe?! Mai întâi să se înțeleagă că urmează o cu totul altă Lume, că și România se va primeni din temelii – o face deja! Cineva – cumva, grupuri de o militantă inteligență secret de îndreptățită (de astă-dată!) și-a licențiat învățătura de absolvire a Facultății de Îngândurări Viitoare și tot eliberează porumbei de pace vestitoare a primăverii ce se va așterne peste ogorul Patriei care ne-a ocrotit până și cu umbra mângâierii ei plângătoare. Partidele politice reprezintă o nelegiuită ocultare ideologică a conviețuirii sociale. Țara e sugrumată sub mondializarea chingilor democratizate în tot-soiul instituțializării jurămintelor hypocrite! Singură Națiunea Tinereții s-a mai putut păstra într-o măreție definitorie și o prezumtivă indiferență coercitiv autoinstaurată față de asemenea cotoșmăneli pervertitoare, prezervându-și o minunată linie de start imperial către ziua de mâine.

Țara ar avea nevoie de un astfel de șoc întru` revigorarea cordului națiunii, de acel eroism diseminat civic și inspirațional, de efervescența care numai în pieptul și umerii de aspirații ale vârstei tinerilor se pot purta cel mai frumos de nădăjduitor. României îi trebuie, de-acum, reclădire, cine s-o poată realiza după acele pustiitoare alegeri ale cotropitorilor politici. Pe cine să iei dintre ei (deși sunt mulți, doar că ar fi necesară o chirurgie inteligentă) și să-i asortezi cu marșul impetuos al tinereții căreia îi trebuie darul creației cuvenite armoniei în spațiul vitalității naționale?! Fiindcă ei acceptă, cu drag de camaraderie, doar parteneriatul acelor maeștri – diriginți de șantiere de viață dăinuitoare și care să le ofere creativitatea de a se autoponta pe statele de merituozitate pentru instaurarea înțelepțirii de a ne feri, cu toții, să mai rătăcim Țara.

Iar cei prin venele cărora curg vârstele de îngrijorare pentru copii și nepoți vor avea tot dreptul să-și bucure inimile povățuitor de luate de vâltorile păcii pe ale cărei coline să urce, la asfințit de doruri odihnitoare, contemplând această cuceritoare intrare a tinerilor în arenă: să le dăm, la mână, cărămizi de iubire și liantul admirației că vor restaura, negreșit, viitorul Patriei Natale... Numai o așa poveste cutezătoare ne va ridica într-o formidabil de instantanee bătaie armonizată din aripile piepturilor de iluminare spre depărtări căutate cu potecile ochilor recunoscători ai tinereților din lumea întreagă... Reunească-se adâncimi de speranțe ale gîndurilor cățărătoare la pieptul Patriei-Mamă, iar de acolo și dimpreună cu ea, cât mai hăt-departe cu cărăruile inimii! Numai că, iată, după ce am tot mângâiat excrescențele unor orânduiri cu vaccinuri purtătoare de vorbe și fapte pulverizator de (ne)cioplite și încărcate cu malformații ale învestirii tupeului „fără-de-viză”...S-ar cuveni o înțeleaptă filtrare a inteligenței de a selecționa și antrena tineri capabili să asigure Națiunii o perpetuă și fără-de-tăgadă cârmuire cu vâsliri de inimă.

Ce vă poate opri și să nu antrenați câte un reprezentant de talia arteziană a tinereții unui David Popovici în fruntea de reînsuflețire a României de viitor?! Fiindcă tocmai de la astfel de tineri putem redeprinde inventivitatea că mult mai trainic ne-ar sta conviețuirea olimpic de inspirată dintr-o emulație dedicată măiestriei naționale a debutului în ștafeta de (măcar) 1000 de ani liber la doruri care să se reîntoarcă tot mai călătoare și fix uneori, de mereu! David?! Un tânăr crescut între mulți alții asemeni și care pentru România dăinuitoare reprezintă, alături de siluetele care tresar într-o încolonare a tuturor umerilor de gașcă a tinereții cutezătoare, aerisirea de ideologiile cu ale căror tuburi de oxigen mocirloase am tot fost sedați, dar și calea de drept pentru o atmosferă a bucuriei în care generații și generații să fie racordate, prin Constituția Universală a nașterii, la respirația imaterială a Spiritului Creației.

N-avem încotro și, dintr-o sănătoasă dictatură a firii, să admirăm, de oriunde am fi și simți de frumos, Tinerețea călăuzitoare a Lumii...Nu există o altă fericire pogorâtă pe Pământ și mai mare!