”Secolul XXI să deschidă zorile Mileniului III
care va să fie anticapitalist de creștin/religios (spiritual) sau nu va mai fi de trăit!”.
Dacă nici
tehnologia cu ideologia de „accelerare acum” nu ne va vindeca de mult prea
învechita orânduire expirat de clădită pe instinctul primar al tâlhăririi
primitive, dar elitizat, chipurile, până la a se dezvălui (iată, din nou!) în
toată rudimentaritatea animalică a dedicării unei tragi-comice înavuțiri
comorbide, atunci va trebui să se redefinească esența armăturii de principiu și
de îmblânzire a capitalului mânat spre rangul său de instituție modernă a
Patriei: indiferent la ce nivel de extindere s-ar deda el să se manifeste, de
la antreprenoriatul național al celor 2 saci de cartofi cu adaos de să nu se
vadă cât de umil se recunoaște pe piața democratică - până la grupul cohortic
al multinaționalelor astfel înhăitate pe piața de monopol, capitalul se cuvine
să fie strunit cu nobilul căpăstru al înhămării sub egida Umanității.
Prefigurat în grămezi de apropriere magnetic de coruptă a banilor, capitalului
nu-i place deloc să i se amintească adevărul că are, în primul rând, o
naționalitate / cetățenie, că rațiunea atribuției lui derivă din libera
inițiativă de a întări statul și a-l echilibra pe arterele sale
socio-economice, creând locuri de de muncă și zone de activitate prin care să
asaneze palierele inter-umane ale conviețuirii, manifestându-și viabilitate de
a contribui la dezvoltarea națiunii și reprezentându-se ca un conglomerat
cetățenesc exploziv prin asemenea concentrare de eforturi și deziderate țintine
spre suplinirea flancurilor unde instituțiile n-au nervul ideilor
novatoare...Devenind un fel de Cetățean care benefiază, iată, de toate acele
eforturi menite dezvoltării naționale, dar și față de care Statul arde de
nerăbdare să-și plătească anumitele impozite sau taxe de recunoaștere a
utilității în domeniile pe care nu le poate acoperi uneori și tot pe atât de
bine. 
Tot așa precum și importarea / exportarea capitalului trebuie să se
alinieze asortării cu normele contractual – instituite între statalitățile cu
interese – părți, menirea și rolul său la decolmatarea relațiilor de apropiere
între popoare și state, la o respectabilă pacificare a globalizării în esențele trăirii. Mai simplu de atât nu se poate sau nu știu eu, altfel o dăm, de-a
pururi, în monstruozitatea tâlhăririlor și în descalificarea completă a
capitalului derbedeu de ferecat în conturi dedicate risipirii în lux elitist și
destrăbălări injectate cu durere, lacrimi și sânge prelevate și pompate din
marile țarcuri de tolerare a existenței celor prea mulți și umili! De aceea nu
putem uita cum tot izbucnește un flagel de perversitate existențială și care
tot urlă că ”nu suntem, cu toții, egali!”. De parcă nu tocmai noi, cestălalți,
suntem cei care le-au spus-o dintotdeauna, că – da, așa și este! Deși, în mod
natural, cred că rămânem egali în principiul necesității de a ne hrăni trupul
biologic – pentru a ființa, inegalitățile derivând, benefic, din trebuințe
disparate de hrănirea trupului configurat într-o cultivare a spiritualității.
Dar de ce urlă exact acei corifei pe care încă nu i-a întrebat nimeni, de-a
valma, cum se face că, în afara atâtor personalități sau anonimi care ne-au
trecut secolele și cărora Omenirea le datorează atât de mult, veninoșii
contemporaneității își hrănesc și îndestulează spiritualitatea depozitată și
doar repezindu-se la devalizarea bugetelor publice, să-i jecmănească pe cei
îndesați într-o tot mai amplificată bază nedreptățită a piramidei sociale. Să
răspundă de ce finețurile trăirii lor spirituale se manifestă numai într-o
grotescă acumulare de averi materiale (câte 6 rânduri de case împalatinate,
conturi de urgisire înconjurătoare, fudulire în chefuri etc.), să zbiere ei și
despre felul în care spirit s-ar putea vreodată numi duhoarea aia emanată de sub
felinarele roșii ale decrepitudinii transfrontalier de asexuate și paradoxal de
„per(ver)suasive”! Dacă nu i-am ști, chiar i-am invita să nu fim egali, dacă
așa li se crede eul abscons. Dar ni s-a demonstrat cum se asociază de canceros
moleculele astea ale răului și cum infestează el păturile freatice ale
atmosferei oricărui viitor. În vreme ce tocmai cei de o egalitate superioară
pot lăsa un nume de rezonanță tehnico-științifică, literar-artistică,
civico-politică, salutar-empatică...Ne-a dezbinat elitismul fripturiștilor
transnaționali, spiritualitatea lor rămâne să fie doar ura pe care s-au
prostituat s-o utilizeze dezintegrator. În rest – nimic! A, pe nenea
capitalismul ăla de scop tenebros de dominator îl propovăduiți, maimuțăristic,
tot pentru a vă asigura trebuințe spirituale. n`așa
(nu contează cărăbănirea simbriilor și strălucirea lor însângerată, fără număr
să fie!)?
Concluzionând: niște egoiști (nici măcar elitiști)
dezumanizați, istericalele lor cavernoase au tot destabilizat echilibrul
demnității interioare a tinereții atâtor generații, de-a rândul, tineri ale
căror aspirații de azi rezistă (!?!) încă să rămână la a deveni și ei cineva în
viața lor, pentru asta având, ce-i drept, nevoie (oh, spirit necapitalizat!) să li se asigure utilajele scumpite într-o
concordie cu patria lor și care să se îngrijească de tot acest carusel cultural
– tehnologic peste care tinerețea să poată căpăta aripile zborului consecvent
către ce va să însemne încă de mâine, făurindu-se ca generații în stoluri de
viață temerar de la modă cu o Lume împodobită cu globulețele lor de suflet
cuprins în forma imaterială a iubirii dansate, e-hei! Îi așteptăm pe toți cei care se poartă cu o
inimă la locul ei dedicat învestirii cu atribuția salutarei înnobilări civice a
capitalului. De treizeci de ani de trădare, România suferă în tăcere! ”Prea
multe măști, prea puține chipuri!”.
