
Cuprinşi de întristare, ar trebui să felicităm, totuşi,
poporul britanic – deşi a fost, şi el,
groaznic de manipulat, sau chiar i-a fost deturnat votul, în modul
secret de prostesc (terminaţi cu inteligenţa serviciilor cărora le cumpărăm
aparatură sofisticată pentru a ne şantaja, în cârdăşii transfrontaliere,
vieţile şi patriile!). Respectăm America pentru felul în care se reorientează
(are dreptul s-o facă!), chiar dacă ne-a şi lăsat de izbelişte. Dar ce-aveţi,
jalnici politicieni si analişti interni sau externi – cărora minunatul Proiect
european le-a îndesat conturilor, în vreme ce ei l-au aruncat în aerul
irespirabil micimii şi corupţiei insuportabile, ei – bine, de ce daţi,
una-două, vina pe Rusia?! Şi pentru toate câte se întâmplă numai din cauza
ghearelor cu care vă agăţaţi de vieţile noastre ?! Voi sunteţi matusalemii
nereformaţi ai Europei pe care aţi pus stăpânire cu corupţia, imoralitatea şi
amoralitatea voastră şi de vină e numai Putin al Rusiei?!
„Tinerii la Putere!” şi veţi vedea o formidabilă
Declaraţie de Uniune şi de Pace cu care ei vor guverna Europa. Tinerii
britanici au dovedit-o, rostind ceea ce va fi leitmotivul care va domina viaţa
publică, până când va avea loc salutarul de paşnic schimb de ştafetă: nu ne
luaţi viitorul comun voi, îmbătrâniţilor în rele şi dominaţie, frustraţilor
aroganţi şi hrăpăreţi !
Marea şi Tânăra Britanie va trebui să-şi regăsească
luciditatea de a nu părăsi Europa, Germania să înţeleagă că nici tinerii ei nu
au treabă cu niciun război mondial de care Omenirea abia ce s-a eliberat, Franţa nu mai are voie să uite menirea ei de
liant cultural între mileniile iubirii de viaţă, Italia roman de civilizatoare, Spania etc. Am uitat
pe cineva?! Da, e necesar ca România să fie eliberată acum ! Pentru că nu mai
trăim într-o Ţară, ci între frontierele unei mari bătăi de joc europene…
Patrii unite şi paşnice – pentru o Europă Unită prin
arterele viitorului!