„Ce-ar fi să fii”... pe buzele unui Colind Național!

 (Fiindcă cine mai știe unde e Țara -

Din maree de inimi ce s-a tot făurit?

Tot mai zidește Manole pe Ana,

Înloc să vegheze la zidul rănit!)

 

Aho-aho, e vremea anotimpului remember, așa că hai să facem un chilipir curat-forever, cucerind acțiuni de „La mulți ani!” în vigoare pe formele de relief ale rapsodiilor de copii, ani suplimentari celor căsăpiți de așa-zisa reziliență contraceptivă a oricărei asemenea Pandemii...de Dresare și Reminiscență a Omenirii cu care, totuși, dimpreună să reînvii! Și aho-aho tot copii-de-copii, iată și iarna din care veți ști o poveste întruchipată fie ce-o fi: a venit, vine Moș Crăciun și cu parașuta la voi?! Aflați că-i plin de daruri doar pentru că sare de pe sania purtată în pereche de reni zburători, minimum doi! De aceea, umple-vă Anul Nou inimile cu herghelii de roibi suav de nestăpâniți și fie-vă colindările de viitor-augur al măreției zidite cu piepturile unor ochi dezrobiți: Prețuiți a voastră tinerețe, / mai purtați-o și-n culori târzii; / chiar de-o fi că pare să se-nvețe / hoinărind cu gânduri-bidivii. / Fie anii curgători o hartă, / s-o deschizi pe bolta de apel; / și, cu viața ta amic la toartă, / îngerii coboară mai rebel. / Poți s-o iei chiar și pe arătură, / doar s-o discui tu mai roditor, / dar evită dulcea mătrăgună: / lobby-uri troiane numai dor! / Țară de buzunărit speranțe... / Pe izvoare de poteci să zbori; / vine viitorul în vacanțe, / desenând pasteluri de viori. / Rămâi prinț la masa care este, / veșnic răbdător de revolut / ca un vultur tainic ce râvnește / sub același cer, spre absolut. /

Și „aho-aho”-i ecartamentul: / mânați, măi, o ciutură de gând! / Bate-n ușa zărilor prezentul, / sufletul e rouă picurând. / Fericit de-ngândurat de toate / câte sunt pe lume și hai-hui! / Dară să iubești din maiestate, / în trăsuri de viață prunci să-ți sui. / Din reduta veche țara se pornește, / trecând peste piscuri de restriști un dor; / ca și cum nu are lumea vreo poveste; / pentru că prin visuri vorbele nu vor. / Nu mai fi prințesă ultim-de-frumoasă, / de se sting luceferi mai orfani de Cer! / Inimile noastre năpustesc pe-acasă / și genunchi se roagă răzgândiți în ger; / de va fi să fie lumea – bucurie, / vieți ca vechi colinde, noul best-seller, / să n-apună urma cerbilor pe glie... / Unde se așterne încă „Lerui-ler”! 

 

(De când ne tot povestim pe Pământ

Cât de vechi fi-va Noul An care vine;

Socotindu-i pe cei cu reversul mai crunt

Înrădăcinați în speranțe pierdute, ce-avânt...

Să-ți zboare aripile departe de tine?!

 

Poposește și tu în răscruci cardinale;

Din ruina de vremuri mai răsar adieri

Și așteaptă-ți aripile ca umbră-cărare

Spre tărâmul sfințit cu întâia ta zare...

Ce copil e amurgul; și ce lin va fi...ieri!)