Asta chiar că e natural și fără subversivitatea
profiturilor induse în lanțul de tragedii ale reacțiilor adverse! Așa că, virus
de profesie, probabil că ești astfel precum toate ce vin mai și trec, dar cel
mai bine e să pleci cât de curând! Poate c-am și înțeles de ce-ai fi apărut
exact acum, neomițând că erai, cum s-ar zice, chiar în noi...Ei spun că te-ai
fi format dintr-un neobrăzat strigăt la cerul Umanității, o mult prea
nerecunoscătoare invocare a lui (devreme ce oamenii dețineau atâtea locuri de
sclavie remunerată din greu), de-aia trebuia să fie, cu virusul, sfârtecate
temeliile unor asemenea impertinente trebuințe purtătoare de pandemii ale
aspirațiilor! Și, pe cale de consecință, te-or fi prefăcut în această mutație a
democratismului de scop scelerat, în laboratoarele lui de mondializare expirată.
Configurându-te ca pe un organism al morții administrate de o clasă politică
înhăitată cu abjecția nepăsării și a individualismului ridicate la rangul unei
contagiuni non-profit de sponsorizate. Multinaționalizarea a prelevat,
aleatoriu, câteva molecule de tragedie umană și le-a combinat cu ezoteria
preinfectată a elitismului de gardă înarmată cu zgărzi, rezultând ceva ce
nicicând nu le-ar fi trecut prin tărtăcuțele conturilor neoliberal de obeze: un
monstru asmuțit de atâta inconștiență și insensibilitate la parcă
prea-înveșnicitul statut (social, economic, politic) al castelor devoratoare...Deși
e posibil ca tu, virusule de profesie, să fii o apariție inofensiv de naturală
și de care, întreg la capul democrației - cum se prezumă a fi, ai putea să te
protejezi, pregătindu-ți, din timp, viața cu adevărurile ei neîntrecut de
armonizate statal. Dar cât poate rămâne și ea, natura, de răbdătoare, când de
la firul ierbii de răsărire a ei se tot aud vaiere și gemete sugrumate încă de
pe căile de respirație a fiecărui cetățean onest (și nu numai!) – asta în vreme
ce bocancii capitalismului totalitar de înspăimântător calcă pe cadavrele
profanate cu mânjeala de rating televizat al intestinului guvernator. De aceea
ne-am gândit noi să jurăm ca într-un cor de rugă a Omenirii și să pleci!
Nici
nu mai vrem viețuirile artificial înarmate cu bumerangul secăturii ăleia de vot
liber doar el, poate vă și nimerim când vă vom înapoia insignele haștagiei cu
închipuirea democrației cârmuite de infecția corporatismului căruia (ba bine că
nu se permite!) nu i-ar ajunge întreaga Cale Lactee pentru a-și sătura poftele
de cotropiri invadatoare. Dar cel mai mult și fără de iertare e felul în care
se infiltrase manipularea de a hăimănări cu țonțoroiul neproductivității
îndestulate pe tot mai firavele trupuri ce compuneau, încă, Patria. Așa s-a
ajuns să descoperim o formidabilă replică la toate pandemiile capitalului
căruia nici prin cont nu-i trece profitul de a respecta vămile inimii: nu vom
cruța această mutație a democrației expirat de pervertite prin ea însăși și o
condamnăm la uitare veșnică – făurind #ReformaDemocrației, una de o perpetuă
profunzime a înlănțuirii cu moda generațiilor ei creative; ne distanțăm social
și oricum de politicianismul pe care #TineriiLaPutere îl vor rări de-o să-i mergă
pib-ul hărtănit al averilor. Autoimunizarea e ca și trăită, din greu. Covid-19,
nu! Valid-20, da: o altă Conviețuire, o integral de iubită Uniune Europeană, o
de-a pururi reîntregire a Păcii în Lumea întreagă! Respect fiecărui trup înarmat
cu o inimă vie și din care să se constituie civilitatea virilității fiecărui
stat!vineri, 1 mai 2020
vineri, 17 aprilie 2020
Olimpiada internațională de temeritate
Tinerețe, repetă-i acestei expirate clase
politice și profund decăzute din oricare din drepturile cu care ne-a îngrozit,
așa că spune-i perenitatea acelui „Ordin pe numaidecâta unitate de inimă”,
reiterând, așadar, îndemnul cutreierării vindecătoare: (Cu cântec – înainte!):
Lupta noastră-i doar din suflet înarmată / Vă trimite solii ei, de-a curcubeu /
Dă-mi, prințesă, inima înfiorată / Prințul meu, dă-mi mâna unui dor mereu! ”
Un test de viață, o epopee pe viața trăită la
maximum de început milenar... Cu gânduri de strajă binemeritată fiecăruia
dintre voi! Suntem aici! De unde ne putem privi cum urcăm pe celălalt țărm al
învolburatei albii a timpurilor cu care viitorului celui mai apropiat i-a plăcut
să adie trecător de întristat pe lângă frunțile noastre, dar tocmai că trebuie
să ne amintim felul în care deja am făcut asta, cum de-am reușit să ne cățărăm,
cu speranțe - cu tot, mai hăt-de departe! Probabil că eram (suntem) atât de
înduioșător de răniți încât vom deprinde
felul cum se va impune să confecționăm nu doar măști pe chipurile de viață, nu
numai combinezoane care să camufleze zăcămintele trupești ale aspirațiilor, ci
sunt neapărat necesare și ambarcațiuni adecvate tot felului modern al devenirii
pe rutele terestre, fluvial – maritime, aero-spațiale...Sau poate că, întru
început de mai bine, o stringentă consolidare a unor stații orbitale de
universalitate a spiritualității inimilor oxigenate cu plămâni de neoprit.
Înmuguriri! Peste tot. Exact și acum, când tinerețea rebelă va trebui să se
încrengărească într-un florilegiu de rebeliune împotriva tuturor bolilor
înconjurătoare. Și dintre care cele provocate de nepăsarea guvernatoare a
cohortelor de concetățeni dedați la politica democrației de erbicidare a
primăverilor ne tot cutremură, primăveri de fiecare dată parcă și mai nostalgice după
simțămintele răsăririlor ingenue!
Nu e de mirare că noi, cei din generațiile cu
care viața a experimentat atâta prezentă durere a bucuriilor viitoare, n-am mai
avea forța de a reconstrui ceea ce am abandonat dărâmării, dar, uite, măcar să
ne autoblestemăm cu firavele desțeleniri și o veghere fie ea și atât de
întârziată la post: dar-ar Dumnezeu măcar să nu mai știm să îmbătrânim de câtă
întinerire ne inundă în piepturi; fie-ne viața cum ne-o fi, lovi-ne-ar un
încântător sacrificiu al penitenței între creneluri de iubire; molipsi-ne-am de
bunăvoința civilității; rămâner-am în putere a minții și inimii, pentru a
învăța renunțarea la puterea lumească, n-om crăpa din atât! Sătura-ne-am numai privindu-ne
copii și nepoții cum de nu nimeresc gura înfometată tocmai de aleșii neamului
ticălos cu care i-am condamnat de naivi ce ne-a mai plăcut să hăimănărim cu
pandemia votului morbid (Și mângâia-le-am viețuitoarelor privirile alea
cuvântătoare)! Dar admirare-am România, dintr-un reflex sănătos de încadențat cu destoinicia mărinimiei!
#TineriLaPutere, în marș(!): niciodată,
niciodată-niciodată / Să nu mai fie Patria uitată!
duminică, 8 martie 2020
Al III-lea virus mondial și #NoulSalut
Cu cântec
înainte: „Suntem peste tot acasă, ducem România-n gând / Nu e țară mai frumoasă
și iubită...murmurând!”
Virusul mondial a fost scăpat din laboratoarele
mondializării! Și urmează o perioadă în care aceste astfel de încercări ale
vieții vor lăsa urme adâncite în percepțiile despre viitor... Nevoiți să
înțelegem (nu de bună-voie, cum s-ar cuveni!) ce presupune, de fapt, o viață
adevărat de trăită. Fiindcă devenisem suficienții care priveau suferința
mustindă de sângele ei mediatizat „în original”, în vreme ce mai înfulecam o
ciosvârtă de trădare rumenită pe jarul sinonimiei cu clasa politică, sau
bășcălie de stânga - dreapta, ori circ al tumefierilor amoralicești. Urmează o
altă Lume, și fiți siguri că nu va avea încotro pentru a fi una mai bună! Cum a
fost de scelerată conviețuirea umană în anii de expirare a democrației din urmă
nu se mai putea! Am fost goliți de sângele naturii anatomice și ne-a fost
transfuzat capitalul manevrat cu virușii atâtor malversațiuni ignobile. Nu
protesta nimeni atunci când mințile ne erau vaccinate contra înțelepciunii –
abandonându-ne în efectele subsidiare atâtor laboratoare subversive.
E...mondial!
Iar noi suntem în cea mai deplorabilă situație comparată cu oricare
altă entitate socială, națională...Ne-am autodezarmat ca proștii definitivi
și...(auzim doar că Biserica nu intră în carantină)! Ce ne-a mai plăcut să fim
purtători activi de microbi latenți ai antisemitismului, urii interetnice sau
de rasă, dezumanizări ridicate la rangul modernizării prin inocularea tuturor
formelor de revizionism: social, profesional, teritorial etc. Numai că acum doar
Tinerețea e curat de înmărmurită! Tinerii de trup și spirit dețin
#Putereaveritabilă, n-au fost cuprinși de circulația sangvinară a capitalului
#rezist(ent) în fața oricărei drame la care este supusă (tocmai de-aia)
Umanitatea! România va avea vreo 2 luni de coșmar, zile înnegurate de teamă și
atâtea sentimente susceptibil de contradictorii, care se ivesc în cadrul fiecărui
grup social. Dar tot acum și aici se va da măsura adevăratelor valori! Nu ne
vom mai saluta cu clasica atingere a mâinilor propagate din antichitate, sau cu
cele întinerite și mai cool ca oricând...Dar nici n-o să lăsăm loc viran pentru cine știe ce monștrii dedați la gesturi colcăitoare. Așa că TineriiLaPutere instituie #NoulSalut: pumnul lovind pieptul dinspre stânga de inimă! E anticoronavirus! Și un binemeritat „La mulți ani!”
În marș: „Luptăm, iubim, vrem o țară ca-n povești / Rebel, Exist... Și Respect
dac-o iubești!
duminică, 1 martie 2020
Întâi de Primăvară vindecătoare
Motto: #Vrem o țară ca afară, tot
amară?!
Peste Globalizarea
pământenească a Omenirii cred că nu are loc altceva decât faptul că arterele
adevărate ale vieții nedrept de cârmuite oriunde în lume ni s-au dezvăluit cu
un formidabil de greu „arătător”!

Ridicat mustrător, tocmai când inimile de pretutindeni colcăiau de îndumnezeirea corporatistă a capitalului parvenit ori dorit în zadar, acest deget lasă o amprentă de trăire care s-ar putea să ne înțelepțească să reconsiderăm tot ceea ce credeam că poate upgrada sau chiar înlocui imensa și naturala rețea de socializare pe rețelele de suflet și pe căile coexistenței pașnice…În altă ordine de idei omenești, se tot ascunde felul în care COVID-19 a apărut, de fapt și de drept, în România!

Fiind lăsate și încurajate, găliganic de diversionist, să conducă un asemenea vehicul cu serie singular de comandată prin generații de-a rândul – în vreme ce tu, omule – om, când te urci la volanul simplei tale mașini trebuie să ai imensa responsabilitate pentru viața familiei tale și a celor dimprejur! Numai astfel s-a ajuns aici și poate că nici măcar nu-i sfârșitul!
Cum de-a fost posibil ca, pentru modul stupid al acestor existențe conducărețe și ucigător de ariviste, să ne învrăjbim aproape iremediabil ?! Să-i apărăm cum nici pe propriii copii n-am fi capabili s-o facem?! Așa că rezultatul e just - când îți amesteci votul inimii cu asemenea respirații sălbăticite…Dar bineînțeles că ne vom vindeca! Și ne eliberăm nu izolându-ne, ci ridicând pumnul strâns alături de marile forțe ale Civilizației internaționale…#Azi în România – mâine jos urgia!
duminică, 26 ianuarie 2020
Imnul României (III) - Să visăm cu ochii minții deschiși!
Povestea țării mele-aleg să fie
Izvor spre un de-a pururi început,
Între coperți istorice de glie
Din timpurile-n care a –ncăput.
În inimi bat culori de curcubeie,
Să mai avem o Patrie de gând…
De-apune Soarele pe Căi Lactee,
Răsară-n tineri aștri colindând!
Veniți cu porumbei de pace-n zare
Și mai veniți de-ar fi să nu plecați,
Să detronăm asaltul urii care
A-ncoronat trădarea în Carpați!
Să iubim, viitorul e un stindard nepereche;
Să luptăm - gânduri în escadrille de veghe;
Nemurim – naufragii către același țărm!
S-avem o Patrie de scris povestea,
La pieptul ei pruncii ne cresc distins;
Prefacem mii de ani în toate-acestea
Prin amintiri renaște un cuprins!
Vă salutăm popoare milenare,
Dați gloriei un sens înălțător…
Trăiască România-n sărbătoare –
O țară precum tinerii și-o vor!
Să trăim, viața din primul – la ultimul dor;
Să cântăm, tinerețea nu-i rebelul proscris;
Să visăm – România pe Pământul de vis!
Anthem of Romania (III) - Let's dream with the eyes of the open mind!
The story of my country I choose to be
Spring to a pure beginning,
Between historical covers of glie
And the times in which it started.
In my heart I beat rainbow colors,
Let's have another Homeland in mind ...
By setting the Sun on the Milky Way,
The young stars roared in their wake!
Come with the pigeons in peace
And you still come if you don't want to leave,
Let's dethrone the assault of hatred that
He has betrayed treason in the Carpathians!
To dream, the whole world has a dream, to dream it;
To love, the future is an unparalleled banner;
Let's fight - thoughts in the wake squadron;
Nemurim - shipwreck to the same shore!
We have a Homeland to write the story,
At her breast the baby grows distinguished;
We preface thousands of years in all of this
From the memories is born a table of contents!
We welcome you millennial people,
Give glory an exalting sense ...
Live Romania on holiday -
A country like the young people want it!
Let's face it, dreams that have come are our wings;
Let us live, the life from the first - to the last longing;
Let's sing, youth is not the outlaw rebel;
Let's Dream - Romania on Dream Land!
Anthem of Romania (III) - Let's dream with the eyes of the open mind!
The story of my country I choose to be
Spring to a pure beginning,
Between historical covers of glie
And the times in which it started.
In my heart I beat rainbow colors,
Let's have another Homeland in mind ...
By setting the Sun on the Milky Way,
The young stars roared in their wake!
Come with the pigeons in peace
And you still come if you don't want to leave,
Let's dethrone the assault of hatred that
He has betrayed treason in the Carpathians!
To dream, the whole world has a dream, to dream it;
To love, the future is an unparalleled banner;
Let's fight - thoughts in the wake squadron;
Nemurim - shipwreck to the same shore!
We have a Homeland to write the story,
At her breast the baby grows distinguished;
We preface thousands of years in all of this
From the memories is born a table of contents!
We welcome you millennial people,
Give glory an exalting sense ...
Live Romania on holiday -
A country like the young people want it!
Let's face it, dreams that have come are our wings;
Let us live, the life from the first - to the last longing;
Let's sing, youth is not the outlaw rebel;
Let's Dream - Romania on Dream Land!
duminică, 5 ianuarie 2020
#RevoluțiaContinuă
Aceasta să fie definiția esențial de recunoscută a unei asemenea
manifestări novator de reclamate, terminați cu demonetizarea perpetuă a unor astfel
de pertinente aspirații ale Umanității! Fie că sunt atinse, ori nu, cu trudă, creativitate,
sacrificii...Cum să reduci o efervescență traumatizată manipulatoriu în
asasinate substitutiv ideatizate în consumarea efectivă a unui demers
revoluționar?! Dărâmarea sângeroasă a național-comunismului statalității în
care se făurise România prefăcută în execuția anului `89 va să
continue și se va încheia, cumva, într-o cutreierătoare etapă a
#DemocrațieiNaționale arborate sub stindardul #TinerilorLaPutere! Iar
comunismul nici n-a existat, doar n-o să-și arunce tinerii viețile în aer doar
pentru a le canaliza în fundătura tragic de anostă a susținerii teoriilor și existențelor
voastre ratate! Adevăratele revoluții nu se realizeză pe
deplin niciodată. Cu
anvergură cât Omenirea de necuprinsă au fost numai câteva și o astfel de
incantație a convergențelor (de mai ieri, ori de azi, către mâine) poate fi
identificată prin încărcătura de spiritualitate. Creștinismul (fie și el cât de
dogmatic ar fi fost la braț cu vremurile) sau, reversul medaliei, iluminismul
(chiar dacă și pe atât de radical științific) au constituit adevărate
revoluții, cele purtate de idealurile unor generații de-a rândul și niciodată
finalizate, așa precum se și cuvine demersurilor pe artere spirituale...
Anumite și, ohoo, ce mari descoperiri (cum ar fi: focul, mașinile muncitoare,
internetul etc.) sunt revoluțiile de etapă a domeniilor și existenței în
consecință. Și nu profitul poate fi chintesența revoluționară a orânduirii
într-o canibalizare a democrației de scop și în care să se poată întruchipa cum
ar dori de revoluționar, un sistem social de mare prefacere are nevoie de o
naștere naturală a unor formidabile labirinturi pe care să circule manufacturi
ale empatiei și numai acest sentiment predominant! Dar nici creștinismul, nici
iluminismul nu reprezintă revoluții definitivate, asta și tocmai pentru că o
adevărată revoluție a spiritului uman deține fărâma lui de universalitate. Se
subînțelege că spiritul revoluționar derivă din marile căutări ale sensului
vieții, că este motorul viitoarelor zile – organul cel mai dinamic al trăirii.
Revoluția este filozofie! Dar niciodată doar diversiune, asasinate, „tribunal
al poporului” condus spre dezastre, trădare...
Urmează o cea de-a treia bornă revoluționară
a Umanității. Una nedisociată de o posibilă convergență a celorlalte aflate
încă în derulare. Un fel de sincretism civilizator, prin curățarea
creștinismului care pare să nu se mai poată elibera de sub caruselul dogmelor
absolut degradante și perpetuarea cercetărilor științifice care să aibă
rezonabilitatea de a nu mai opune tehnologia – spiritualității! Sau și o
efectivă altă circumscriere transcendentală a conviețuirii, un fel de
spiritualitate spațială cu un indextructibil motor de aprindere tehnologică ?! Cât
despre România lui decembrie `89, atunci s-a desfășurat o etapă revoluționară care opunea o atât de
redusă reprezentare iluministă a tehnologiei – unei redogmatizări manipulatorii
a creștinismului de scop. Iar faptul că arta trădării rămâne încă (și din
păcate) la mare preț ne arată că globalismul a luat-o pe arătura dominației.
Mai stăm de vorba doar atunci când capitalul va fi cultivat să se supună unei
globalizări a demnității umane, a libertății, dreptății și adevărului
compatibile cu dăinuirea!luni, 16 decembrie 2019
U.E. a expirat! Trăiască Uniunea Europeană de #NațiuneCreștină!
Fiindcă ceea ce avem acum este o uniune contra-naturii! Trăim, din păcate
pentru visul de secole al acestei mărețe culturi, zilele din urmă ale
sfârtecării nobilului Ideal al Uniunii prefăcute în țăndările de interese –
mamut cu care această efectivă corporație europeană s-a dedat, pe
criteriul firmanului nesătul, la o
perversă înghițire a #DemocrațiilorNaționale. Dar cum de credeați, cu icnetele
voastre – cu tot, că veți putea să construiți o fortăreață temeinic de așezată
cu apăsarea abdomenelor săturate de capitalul veros și tocmai pe umerii
înfometați ai națiunilor condamnate să vă stipendieze lampadarele
politicianismului de scop?! Și nu doar că ați fi eșuat așa de lamentabil precum
se vede cu ochiul de ciclop al istoriei pe care tot vreți s-o privatizați, dar
ați aruncat în aer și pentru mult timp o voință pământenesc de spirituală. Acum
se bineînțelege că mai avem dreptul la șansa unei singure trageri! Clădim noi
adevărata Uniune a Europei pe care s-o iubim (da!) cu surlele adevărului
trâmbițat o dată - pentru totdeauna, cum că dacă oamenii nu sunt înveșmântați
cu șanse egale, nici națiunile n-au cum să fie regal de îndreptățite, iar toată
instituția dreptului vostru internațional rămâne numai o bătaie capitalistă a
democrației de joc subversiv. Un Continent de copii făuriți prin părinți
iubitori, nu de cotoșmăneala nădușit - mirositoare între 1 și 2, nu cu viteză
accelerată pe benzile intestinelor, sau, dimpotrivă, redusă până la stingerea
luminilor de speranță a ochilor rugători...Rușine de-a pururi!
Uniunea
Europeană de #NațiuneCreștină trebuie să se înstăpânească pe meleagurile
democrațiilor naționale și peste frontierele moderne ale Civilizației de la
Atlantic - la Urali! Altfel, tot ce e împotriva naturii rămâne sortit
dezastrului. Natural fiind și capitalul care nu mai poate uita să-și treacă
profitul prin vămile inimii, verocitatea corporatismului devenind eminamente
criminală, nolens-volens!
Democrațiile naționale să fie criteriul de forță indextructibilă a marilor
conviețuiri! Acolo unde și când e necesar să se renunțe la orice purtare abuziv
de neigienică a harnașamentelor trecutului pustiitor, să renunțăm la
subsidiaritatea demersurilor intraeuropene și internaționale, la profund de
necivilizatul amestec în viața națională a popoarelor, fie instaurate
universuri de pace între oameni, plivind și cruzimea exercitată asupra
viețuitoarelor...Concomitent cu alura de spirit a voinței de a urca Tinerețea în gradul celui dintâi
rang al dăinuirii pe rețele de viitor al Umanității! O veritabilă religie de
viitor, una liberă de a se constitui ca o fiecare catedrală de trup și spirit,
acolo unde rudimentaritatea apăsătoare a dogmelor să fie eclipsată de empatia
unui ecumenism neprihănit prin creativitatea închinăciunilor transmise de
lampioane călătorite cu gânduri. Numai că pentru asta... aveți dreptul să vă
înarmați cu singura categorie constructivă a urii nedisimulate și să declanșăm
cea mai vastă operațiune de eliberare a căilor de respirație umană, de sub
poluarea grotescă a democratismului cu chipurile asasine ale protipendadei și
elitismului sub acoperirea pervertirii. 30 de ani de moarte clinică indusă de sistemul medical al democrației întărâtate de refuzul de a ne dona organele pe care iată cum le-a tot transplantat departe de corpul Patriei!
Tineri, #OcupațiPuterea!
Podul speranțelor s-a dărâmat
A năvălit capitalul și ni l-a
luat
Vom face altul, prin efluvii –
mai sus
Altul mai trainic și frumos de
nespus!
Fără idealuri
totu-i pierdut
Podul democrației
va fi refăcut
Europa Unită
continentul de vis
Și fiece Națiune
întinerind spre...apus!
( Se cântă pe acordurile de inimă
ale #TinerilorLaPutere! )
Young people, #Open the Power!
The bridge of hope has broken down
He swept through the capital and took us
We will do another, through the effluents - above
Another trainier and more beautiful!
No ideals
all is lost
The bridge of democracy
will be restored
United Europe
the dream continent
And every Nation
Rejuvenating towards ... sunset!
(It sings on the heart chords of #YoungLa Powers!)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



















