Ne
complacem într-o orânduire care ne-a distrus economia, a dezindustrializat Ţara,
aservind-o oricăror dispoziţii (ordine) din exterior. Nu mai constituim un stat
naţional ci doar o plantaţie naţională – în sensul că asigurăm o mâna ieftină
de lucru (sclavie)! O populaţie care acceptă o atât de lungă perioadă de timp (aproape 3
decenii) o separaţie total de înstrăinată a neputincioaselor puteri ale
statului nu mai poate constitui un popor, darămite o naţiune! Cetăţenii votează
numai cele două interese fundamentale pe care le cunoaşte, din păcate,
Omenirea: dominaţia (externă) imperialistă, respectiv – o invariabilă şi
asupritoare manipulare (internă) a ciocoilor organizaţi pe niveluri
infracţionale. Constituţia spirituală a tinerilor îi determină să se dezică de
orice tip de urâţire naţionalistă a revendicărilor naturale pe care încă le formulează
cu generozitatea specifică vârstei ! Să nu dai nicio şansă tinereţii, ci s-o
înjugi doar la afacerile care să învârtească roata conturilor străine de orice
morală, asta înseamnă o separaţie totală a drumurilor. Pentru că (de ex.) în
timp ce capitalismul expirat tocmai asta impune – o incertitudine a locurilor
de muncă – tot acest descreierat nesătul de afaceri pe spezele destinelor umane
face apologia băncilor cămătăreşti şi a creditelor neapărate şi ipotecare,
condamnându-i, în mod evident, pe tineri şi lăsându-i, mai devreme ori mai
târziu, sub cerul liber al unui viitor care încă se mai poate adăposti în
casele părinteşti asigurate, gratuit, de acel comunism asasin ! Să accepţi o
astfel de orânduire ca o închisoare pe viaţă, dar care să-i mângâie, cu
hăţişuri de drepturi vituperate în haite organizate, pe toţi aventurierii
acestui tip rudimentar al dominaţiei, înseamnă descalificarea pe o lungă
perioadă a istoriei statalităţii (aşa-zis) moderne. Se poate prevedea ceva grav
în evoluţia Omenirii, devreme ce e atât de evident cum nu doar că nimeni nu se
adresează şi tinerilor, nemailuându-i în nici un fel de calcule, fie ele atât
de meschine şi manipulatorii, ci toţi aceşti adevăraţi şi singulari infractori
ai elitelor imperialiste îi evită, de-a dreptul, pe cei cu vârsta şi idealurile
cărora nu se pot măsura. Promovările în politică se rezumă la criteriile
amantlâcurilor şi beizadelelor, domeniul bugetar este rezervat aşişderea, dar
şi pe cumetria de afaceri secret de ilegale – tinerilor rămânând să le fie
asuprită inteligenţa creativă, spiritul întreprinzător, energia constructivă,
aspiraţiile fiindu-le înjugate definitiv ! Chiar şi marile biserici ale
religiilor se feresc de modernitatea informată a spiritului tineresc, căşunând,
cu îngenunchierea, pe aceleaşi amărâte şi anterior condamnate entităţi umane la
fără de vreun viitor! Numai că tinerii nu vor mai aştepta consideraţii din
partea jefuitorilor planetari. Dar ei propun, pentru ultima oară, ca aceşti
gangsteri ai capitalului să-şi reducă poftele nemăsurate şi să lase tinerilor,
organizaţi în Trusturi locale, toate afacerile cu propriul stat, situaţie care
le-ar ameliora suferinţa şi i-ar elibera de inutilitatea în care au fost
aruncaţi. Mai vor doar să fie respectaţi cu un sistem de învăţământ creat
pentru ei, nu pentru catedrele profesorilor fără vocaţie, intenţionează să-şi
creeze un sistem medical clădit pe criteriul parteneriatului şi
contractualităţii (responsabilităţii) prestării serviciilor apărate de un
sănătos Colegiu al Pacienţilor, dorindu-şi înlăturarea Justiţie care se
tupilează după hăţişul legiferărilor premeditate tocmai pentru a nu confisca
averile în care a fost transformată a Ţară şi s-o prefacă într-una prompt de efervescentă.
Iar dacă generaţiile noastre cronic de manipulate tot nu pot lăsa tinerilor măcar
o Lume ca şi aceea în care s-au născut mulţi dintre ei, atunci să recunoaştem
cea mai mare eroare a mileniului: resuscitarea orânduiri unei democraţii expirate
şi refuzul întineririi ei prin reforme concertate… Timpul şi aspiraţiile legitime tinereţii nu
iartă!
duminică, 11 septembrie 2016
luni, 29 august 2016
Orânduirea Tinerilor la Putere ! (Motto: dar avem nevoie de părerea ta!)
Noile
Orizonturi ale unei trăiri naturale constituie o realitate curândă pentru
tinereţea (de trup şi suflet) abandonată de această democraţie afaceristă.
Utopică rămâne numai democraţia eşuată în societatea de consum propovăduită de
imperialismul corporatist. Vedem cum afacerile capitalismului consumerist sunt
realizate fie prin corupţia licitaţiilor cu statul, fie pe spezele statului
subjugat – tinerii biciuiţi cu cravaşele dominaţiei prăvălite peste ei fiind
plătiţi în derâdere, în vreme ce profiturile sunt cărate în ţările de origine.
Ei, bine, toate aceste afaceri (locale / naţionale) de miliarde de euro vor fi
atribuite societăţilor pe acţiuni (egale) ale tinerilor care îşi vor asigura un
loc onorabil de muncă şi care îşi vor împărţi, în mod legal şi asumat public,
profitul cuantificat la finele fiecărui an. Tot ei vor hotărî ce activităţi îşi
vor sponsoriza, către ce proiecte proprii vor face donaţii etc. Învăţământul va
fi, cu adevărat, reconsiderat şi compatibiizat cu pasul generaţiilor cărora li
se va adresa: plivirea materiilor, înlocuirea unora sau menţinerea lor în afara
notării (religia, muzica, desenul, aplicaţiile practice…), pentru simplul motiv
că se revendică şi de la anumite aptitudini native. Sistemul de sănătate se va
supune, probabil, prestării serviciilor medicale efectuate pe bază de contract
încheiat între pacient şi medicul respectiv. Trebuie să modernizăm şi sistemul
Justiţiei – comprimarea legiferării cu adnotări neechivoce, astfel încât să se
termine cu cohortele de funcţii (instituţii) publice sau liberale care se reped
cu înşelăciunile asupra amărâtului de ban al celor ce-şi caută (mereu mai fără
succes) dreptatea. Sunt numai câteva linii directoare prin care tinerii
demonstrează că ei nu critică doar, ci propun o reală şi tot pe atât de la
îndemână însănătoşire a vieţii sociale, economice şi spirituale. Şi să nu le
mai tot serviţi răsuflările alea cu inteligenţa, cultura şi înţelepciunea pe
care tinerii nu le-ar avea şi cu care le-aţi distrus voi Patria ! Fără caracter
toate celelalte calităţi pot deveni defecte, iar caracter au, din plin, numai
tinerii – pe care îi implorăm să nu se lase şcoliţi de cărţile voastre icnite,
de programele perverse, sau politici trădătoare, ori de religiozitatea unui
naţionalism scelerat !
Aşadar, 5 – 10 tineri din fiecare localitate şi a căror
efervescenţă să inducă organizaţii teritoriale a căror creare şi susţinere
ulterioare vor decurge într-o albie a speranţei…
vineri, 26 august 2016
duminică, 7 august 2016
sâmbătă, 6 august 2016
De la aplicaţia reală cu terorişti – la cea virtuală cu pokemoni
Tot ce se întâmplă într-o astfel de Omenire încolonată
(înfometată) în spatele capitalului devorator are o cauză de interes dominant -
manipulator şi un efect de realizare matematică a respectivului interes. Da,
realizare matematică, pentru simplul motiv că omul colectiv (grupări, populaţii
/ popoare) nu constituie, deloc, o sumă ori un summum al calităţilor şi
inteligenţei individuale ale fiecărui om / cetăţean, ci o dimpotrivă a
manipulării! Capitalismul este o jecmănire – prin definiţie, or acest mod
artificial de orânduire nu-şi poate întreţine imensul intestin imperialist
decât prin găselniţe care să-i permită intromisiuni oriunde cineva de pe pământ
asudă şi produce. Dar nu se va hrăni şi nu va vinde fără permisiunea cuiva
anume. Aplicaţia cu terorişti a fost una dintre aceste tipuri de manipulare, pe
orice lipsă de gândire că ar putea scăpa de sub control…Şi chiar că a scăpat,
dar cui să-i pese?! S-a dovedit că le pasă exact celor care s-au umplut de
banii realizării interesului cu bau-isis-ul terorist, aşa precum s-au folosit
şi de povestea cu Osama Bin Laden - oierul care se infiltra printre sateliţii
orbiţi şi prăvălea Turnurile Gemene de afaceri. Numai că internetul (marea
afacerea cu manipularea, dar care îi joacă atâtea feste capitalului
imperialist) face ca orice minune să dureze doar trei minute, aşa că jongleorii
Planetei se confruntă, din ce în ce mai des, cu neputinţa de a lua minţile
generaţiilor tot mai informate şi care, după câţiva metri în care se părea că
plecau după fentă, i-au cam lăsat, cu teroriştii lor cu tot, ba chiar le strigă
când au de gând să termine cu crimele astea îngrozitor de capitalistoide.
Urmarea?! Ne-au dat, în contrapondere, o aplicaţie care să-i umple şi de bani,
şi de satisfacţia că au dat de lucru generaţiilor (Alfa) X, Y, Z – una neapărat
virtuală, făcându-se a uita că, de fapt, tinerii nu se vor împăca niciodată cu
gândul că pokemonii ăştia virtuali nu vor fi transformaţi în realele forme
capitaliste ale corpurilor off-shore cu care se preumblă toţi politicienii care
năucesc lumea cu cojile democraţiei mincinoase, toţi miliardarii care tâlhăresc
tinereţile oamenilor şi aruncă mizeriile asupra statelor secătuite, toţi
analiştii, jurnaliştii şi orice astfel de hănţănitor de profesie şi pe care îi
durea în cotul contului doldora de nedreptăţile şi durerea generală pe care o
abăteau peste vieţile tinerilor şi pruncilor abia răsăriţi către viaţă… E chiar
bună aplicaţia Pokemon, îi scoate pe tineri în aerul liber al antrenamentului
necesar izgonirii leproşilor care conduc, jefuiesc şi mint Omenirea !
Antrenaţi-vă, tineri dragi ! Cât priveşte capitalismul nesătul ca o imensă
gaură neagră, el trebuie luat cu parul izgonirii, altfel va înghiţi universul
vieţii. Numai să nu devină mereu mult mai greu să ne eliberăm de „mafoamea”
asta cu gură deschisă occidental…deşi va mai rămâne o variantă: să-i păstrăm poleiala, circul
şi artificiile cu care a luat minţile generaţiilor prostite definitiv şi să le
amplificăm într-o orânduirea însănătoşită de mintea tinereţii unui acelaşi şi,
totuşi, alt viitor al Puterii!
Capitalismul tâlhar de imperialist ce e ne defrişează
munţii, ţările, iubirile şi vieţile, previzionez că generaţiile tinereţii Alfa îi vor defrişa conturile şi va avea mărinimia să-i explice de ce trebuie să rămână o lume apusă!
duminică, 31 iulie 2016
România dintre marile imperii ale mileniului III
Patria ne este sufocată, în primul rând,
de vechiul, noul şi eternul imperiu al capitalului cotropitor, nepăsător şi
ucigaş. El se propagă din vestul a cărui civilizaţie rămâne incompatibilă cu
una culturală, constituindu-se într-una demolator de anti-umană. Tehnologia
euroatlantică este, permanent, utilizată în scopuri îndepărtate de asanarea
trăirii umane, principiile pe care se tot clădeşte acum nu numai că pervertesc
acel modus vivendi de temelie a omenirii, cel care a tot împins dăinuirea ei
înainte şi în pofida rudimentarităţii războinice care a trecut secolele prin
sabia însângerării Planetei, ci se dovedeşte a fi o civilizaţie ale cărei
limite transpar din îngrăşarea nemeritată a conturilor, din pustiirea
teritoriilor unor populaţii pe care le condamnă la moarte şi înfometare…Mai
este, apoi, imperiul prostituării moralei care ne califica în fiinţe
superioare, cel cu democraţia care a demonetizat statul modern şi atât de greu
înfăptuit – cucerire a umanităţii care se dovedeşte a fi beneficiat doar de
anumita conjunctură istorică şi de spiritele înalte ale clasicismului, fiind
supus adversităţii politicului care l-a urât întotdeauna. De această
prostituţie cu democraţia are nevoie Vestul pentru a transforma popoarele în
turme supuse psihozelor inventate în laboratoarele duhnind de tehnologie
ucigaşă. Şi ce spirite curate construiesc toată această impresionantă
tehnologie, ce frumoşi sunt tinerii inteligenţi, sărăciţi şi uşor de răpit din
ţările lor complet demolate, puşi să urce cuceririle ştiinţifice pe noile culmi
de pe care, într-o bună – zi, să le fie ucişi proprii copii ! Nu în ultimul
rând se iţeşte, mârşav şi subversiv, cel de-al treilea imperiu, unul
ameninţător şi războinic, un imperiu din cauza efectivă a căruia se nasc toate
celelalte dihonii ale terorismului de toate felurile. De el beneficiază un şi
mai restrâns număr de haite / grupuri organizate în vederea săvârşirii
infracţiunii diavoleşti: exterminarea populaţiilor, dar să fie un „spectacol”
care să le sature intestinele şi să le satisfacă unsuroasele distracţii
morbide. Trei într-unul, moarte sigură a Omenirii ! De aici, s-ar putea să se
creadă că Estul ar fi mai breaz, or’ nu e cazul, el doar că nu deţine
tehnologia necesară revanşelor…Şi atunci, ce-i de făcut ?! Ei, bine, e mai mult
decât evident: „Tinerii la Putere!”, dar este necesară o instantanee mişcare
planetară, o mutare pe care doar înalte spirite cu experienţă, altruism şi
vizionarism o pot iniţia. Numai astfel vor fi eliberate, implicit, toate
domeniile prin care îmbătrâniţii în rele se susţin şi se trag unul după altul.
Iar tinerii ar preda mandatul, de la o generaţie - la alta, răsădind, din nou,
germenii pereni ai adevăratelor trăiri…
Răsărită de la Apus, această Democraţie
pe invers ucide Omenirea !
sâmbătă, 23 iulie 2016
Îndoctrinarea democraţiei imperialiste
Numai
poftele dominatoare ale imperialismului aruncă, întotdeauna, Omenirea în
ghearele războaielor nimicitoare. Vedem cum şi astăzi într-acolo ne îndreptăm.
Democraţia este profitabilă doar celor ce subjugă alte popoare şi state. Dar
are nevoie de o îndoctrinare mârşavă, una pregătită de ani şi ani, demarată
prin uluitoarea minciună a libertăţii totale, cea prin care statele vizate nu
se pot apăra de eşafodajul agenţilor de influenţă plantaţi în poziţiile cheie
ale propriilor servicii secrete, guverne, economii, justiţii, ONG-uri etc. Şi
nu poţi să te eliberezi de aceste căpuşe decât încălcând (n’aşa?) drepturile şi
libertăţile fundamentale ale tuturor acestor trădători care şi-au găsit cea mai
bănoasă profesie. Fiindcă oamenii cinstiţi şi productivi ai popoarelor nici nu
au nevoie, dar nici nu vor primi vreodată sprijin pentru a e fi apărate aceste
drepturi şi libertăţi de care nu au, efectiv, nevoie. Sau ale căror adevărate
drepturi le pot fi (şi sunt) apărate doar de statele naţionale. Turcia încearcă
să se elibereze de formidabilul stat paralel şi trădător subvenţionat de cel mai
josnic imperialism colonialist – democraţia euro-atlantistă. Cea care ne-a şi
aruncat în aer frumosul vis al oamenilor oneşti: Europa Unită. Atâtea tragedii,
atâţia oameni ucişi fie de făcătura terorismului, fie de bumerangul
propovăduirii atâtor non-valori cancerigene: pederastia homofobă, incestuoasa
pedofilie, osanalele ridicate înşelăciunilor de afaceri, mângâierea secăturilor
manipulatoare, a politicienilor târâtori, a judecătorilor care să administreze
dreptatea, privarea tinerilor de îndreptăţitul lor viitor, transformarea vieţii
naţionale într-o vastă şi eternizată închisoare - în care să ţi se prescrie un
tratament (din import) către moarte…Vedem, pe faţă, ce era în Turcia unui
Erdogan căruia nu i se permite să ia măsuri, după ce lovitura imperialistă a
ucis în masă. Asta e noaptea minţii, de aceea cred eu că nebunia războiului nu
mai poate fi evitată ! Să facem, însă, un exerciţiu de imaginaţie şi să ne
gândim ce este în România, cum de 26 de ani suntem conduşi de agenţii
americanismului dominator, nicidecum civilizator. Ce încrengături urâte ni se
ascund, ce nemernici ne conduc şi ne mint, ce secături criminale ne-am tot înghesuit
să votăm, cu câtă fudulie a reuşit hănţăneala imperialistă să ne batjocorească
partea dreaptă a votului aducător de sărăcie ! Brexit, ai ? Lovituri NATO de
stat NATO, ai ? Atentate teroristoide, ai ? Copii însângeraţi, ai mă? E limpede
care e singura cale: „Tinerii la Putere!” şi luaţi-vă Omenirea înapoi !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




