Armonia Democrației izvorăște din stânci de Patrie!

Motto: „Spune-mi, dacă într-o bună-zi tinerii tăi îți vor tatua săruturi pe tălpile viitorului, nu-i așa, Patrie nemaimângâiată, că ai ștrengări puțin după aceea de teamă să nu le strivești sărutul?!”   

Luați-vă armele de pe tineri! Ei se vor înrola în mari tabere de conviețuire, acolo unde să deprindă frumoase forme de supraviețuire ce sunt! Pregătiți chiar să se poată salva, unul pe altul, nu să vă pălăvrăgească vouă temele veros de prelungite după orele de școală barată...Să știe să-și construiască poteci indextructibile către piscurile celor mai arzătoare aspirații care le accelerează sîngele în venele libertății cu nume de fiece Țară și un același Pământ... 

Învățământ de trebuințe trăite cu nerv și vocație, un elev – o măiestrie! Unul în care se predau (dar de către cine?!) activitățile de prim-ajutor medical, psiho-social, economico-profesional, național sau inter-național...Sistem educațional care să le lase libertatea de a se îndruma spre făurirea unei Justiții obișnuite de bun-simțul lor profesional și prin care să se adreseze drept cetățenilor speciali!

Sau în ale cărui facultăți să se predea, „Instantaneu G”, cum (de ex.) un bătrân naturist de printr-un ținut vietnamez și fără de medic, vâslea și cu picioarele de 75 de ani – pentru a cuprinde atâtea nevoi medicale ce-l mai trimiteau și prin munți sau păduri, de unde-și culegea plantele pe care să le pregătească  (3-4 ore) acasă, să se întoarcă (alt drum de o oră de vâslit) și să le distribuie, încurajator, fiecărui suferind. De la care refuza să ia vreun sfanț: „Iau ceva numai de la cei care chiar au” (Și acolo mai nimeni nu are)! De aceea, adevărul e numai acesta: probabil că oamenii se vindecau doar pentru că erau înconjurați de astfel de trăiri exemplare... Așa da, pandemie!

Imnul rebelilor (în Marea Memorie a lui Mihai cel Eminescu)

Porneam la drum, ca dintr-o primăvară... / Ne-ați prefăcut în vot și, risipiți, / Am îndurat cea mai jilavă gară, / dar maiestuoasă pentru-a înca oară, / aerodrom spre zări, să nu mai doară / spre ce se-mbarcă tineri terfeliți!

Mai bine visător, nu ideologist, / Singur mai degrabă, decât partidist; / Nici hăț-rezist, nici neo-marxist, / Mai frumos e rebel, decât...palavragist.

La modă e liber! Și nu paralel / cu ce mai înseamnă-al Patriei mister / Normal e să crească iubirea – n perechi / Nu ariditatea cu blestem de priveghi.

Mai bine naiv, nicidecum delator / Și tânăr de-a pururi, să nu fiu trădător! / Mai bine temerar, nu doar pandemist, / Empatic mai bine, decât prozelist.

       

Atâția ani pierduți din tinerețe! / Ca să vă-mbălsămați, capitalist... / Ce grotă finisată la vedere; / Ce haită, din nimicul tribalist!

Inteligent și curat, decât sec-sorosist, / Mai bine haimana, nu elitist- fripturist. / Să fie dreptate, nu corporatism; / Mai bine-n România, decât în Golanism.

Și mai bine să fie ce nici n-a mai fost: / o Țară „ca Lumea” de s-o știi pe de rost!

                                                          (adaptare după „Imnul golanilor”)

Noua actuală Ordine Mondială pare să fie Pandemismul. E cea mai amplă predică, una sfătos de mărinimoasă prin degetul de biciuire a obrazului cetățenesc și zădărâtă de la cotroceniul președintelui Pandemiei, până la lingăleala ultimului activist al i(lici)liberalismului guvernator, sau și al dezorânduirii opozante. Hai că, deși n-ați avut și n-aveți nicio treabă, noi nu doar că nu vă mai reținem, ba chiar...!

Călătoria Omenirii (cu declarație pe propria devenire)

Parcă timpurile s-ar fi spart în țăndările cu a căror altă și altă conglomerare Umanitatea se va prefigura cu totul altfel! Năravurile orânduirii ei implantate cu scopul capitalist al secătuirii au explodat de expirate ce ajunseseră să ne sperie. Jalnica aprindere la plămânii sfoiegiți în conturile nederedicate ale capitalismului arătau cât de incompatibilă era această boală lăț-lungită peste principiile democrației, fie și ea tot pe atât de nereformate! Are capitalismul puncte comune cu democrația adevărată tot așa precum viața ar izvorî din grămezile cu bani de care să fie vitregit fiecare stat, fiecare popor, orice națiune, oricare trup cu spirit prea-cuvenit! Democrația viabilă rămâne să dureze în inima fiecăruia dintre noi. Și are nevoie de o altă orânduire, una care să-i permită consonanța armonizării cu palierele tehnologice ale vremurilor tot mai paradoxal de spiritualizate. Să fie stârpită toată câinoșenia nepăsătoarei democrații subversiv de propovăduite - înclăiala aia discriminatoare și care te lăsa perplex de interzis! Să mai scoată capul globalizării ei reduse la o găliganică șlefuire a urii atunci când or mai chema-o generațiile tinereții recunoscute în rangul ei de mirabilă iubire! Doar că afacerea capitalistoidă cu viitorul oamenilor nu pleacă fără să lase răni adânci, iar pentru a ne vindeca la cap, trebuie – din păcate, să sufere inima! Doar așa se putea întâmpla - dacă nu mai e nicio măsură pe lume, când dai drumul sălbăticiei cu copite mortale să hergheleiască pe Pământul de joacă a copilăriei!

Dar, de fapt, cum vom călători spre propria redefinire? Fără să ieșim din băltire, sau ca într-o lascivă imponderabilitate?! Să aflăm că, da, pentru așa ceva autostrăzile chiar ar constitui un dezastru, nimeni nu poate ști, încă, de nu cumva se va călători într-o coloană făuritoare de poteci salvatoare... E-hee!, fiindcă în frunte vor fi cei mai temerari (nici cei rămași la urmă n-o să fie mai puțin îndrăzneți), dar mai bat inimile să se audă întinerind pe întinsul României de care se întrezărește, pe fiece colț de privire, cum ești condamnat de îndrăgostit?! Ridicăm nivelul, doar nu ne-om fi blestemat cu perversitatea pălăvrăgelilor instituționale să rămânem pe arătura colportării naționale: că d.n.a., că pesedea! Multimilenara democrație instituită în Elada orașelor – state reclama o ranforsare făuritoare a statului modern, numai că democrațiile naționale au fost cotropite cu sforăriile contagiunii prin trădare, ură, crimă capitalist de organizată, orgii bugetivore, prostituții contractuale, foloase pervers de necuvenite, tragedii comerciale, rating al desfătării prin moarte...

Oare Patria mai e înduioșător de înarmată cu forța tinereții vindecătoare?! Ce efective ne-au mai rămas vom vedea, diamante ale trăirilor sugrumate în atâtea decenii sterpe de ideal și de viitor devin pe atât de valoroase, pe cât de  neșlefuite se vor asorta ele cu natura lucrului împământenit! Ne ordonăm în coloană intactă, da?! Și retrăim copilăria: instinctual de fericiți (fără vreun motiv anume), mereu ocupați cu ceva (fie de bine ce va rămâne să vedem cum o fi!), dar să cerem cu toate forțele ceea ce ne dorim... (Paulo Coelho). Ce-ți dorești tu, tânără prințesă?! Pentru ce lupți tu, tinere prinț?! La mulți ani, copiilor din lumea întreagă! Și tatuaje ale dreptății fericite pe cea de-a treia planetă de la Soare, cât să-ți încapă în inimă! Ce mister poartă #Patria!

Vaccinul total: ne luăm viețile înapoi!

Asta chiar că e natural și fără subversivitatea profiturilor induse în lanțul de tragedii ale reacțiilor adverse! Așa că, virus de profesie, probabil că ești astfel precum toate ce vin mai și trec, dar cel mai bine e să pleci cât de curând! Poate c-am și înțeles de ce-ai fi apărut exact acum, neomițând că erai, cum s-ar zice, chiar în noi...Ei spun că te-ai fi format dintr-un neobrăzat strigăt la cerul Umanității, o mult prea nerecunoscătoare invocare a lui (devreme ce oamenii dețineau atâtea locuri de sclavie remunerată din greu), de-aia trebuia să fie, cu virusul, sfârtecate temeliile unor asemenea impertinente trebuințe purtătoare de pandemii ale aspirațiilor! Și, pe cale de consecință, te-or fi prefăcut în această mutație a democratismului de scop scelerat, în laboratoarele lui de mondializare expirată. Configurându-te ca pe un organism al morții administrate de o clasă politică înhăitată cu abjecția nepăsării și a individualismului ridicate la rangul unei contagiuni non-profit de sponsorizate. Multinaționalizarea a prelevat, aleatoriu, câteva molecule de tragedie umană și le-a combinat cu ezoteria preinfectată a elitismului de gardă înarmată cu zgărzi, rezultând ceva ce nicicând nu le-ar fi trecut prin tărtăcuțele conturilor neoliberal de obeze: un monstru asmuțit de atâta inconștiență și insensibilitate la parcă prea-înveșnicitul statut (social, economic, politic) al castelor devoratoare...Deși e posibil ca tu, virusule de profesie, să fii o apariție inofensiv de naturală și de care, întreg la capul democrației - cum se prezumă a fi, ai putea să te protejezi, pregătindu-ți, din timp, viața cu adevărurile ei neîntrecut de armonizate statal. Dar cât poate rămâne și ea, natura, de răbdătoare, când de la firul ierbii de răsărire a ei se tot aud vaiere și gemete sugrumate încă de pe căile de respirație a fiecărui cetățean onest (și nu numai!) – asta în vreme ce bocancii capitalismului totalitar de înspăimântător calcă pe cadavrele profanate cu mânjeala de rating televizat al intestinului guvernator. De aceea ne-am gândit noi să jurăm ca într-un cor de rugă a Omenirii și să pleci!

Nici nu mai vrem viețuirile artificial înarmate cu bumerangul secăturii ăleia de vot liber doar el, poate vă și nimerim când vă vom înapoia insignele haștagiei cu închipuirea democrației cârmuite de infecția corporatismului căruia (ba bine că nu se permite!) nu i-ar ajunge întreaga Cale Lactee pentru a-și sătura poftele de cotropiri invadatoare. Dar cel mai mult și fără de iertare e felul în care se infiltrase manipularea de a hăimănări cu țonțoroiul neproductivității îndestulate pe tot mai firavele trupuri ce compuneau, încă, Patria. Așa s-a ajuns să descoperim o formidabilă replică la toate pandemiile capitalului căruia nici prin cont nu-i trece profitul de a respecta vămile inimii: nu vom cruța această mutație a democrației expirat de pervertite prin ea însăși și o condamnăm la uitare veșnică – făurind #ReformaDemocrației, una de o perpetuă profunzime a înlănțuirii cu moda generațiilor ei creative; ne distanțăm social și oricum de politicianismul pe care #TineriiLaPutere îl vor rări de-o să-i mergă pib-ul hărtănit al averilor. Autoimunizarea e ca și trăită, din greu. Covid-19, nu! Valid-20, da: o altă Conviețuire, o integral de iubită Uniune Europeană, o de-a pururi reîntregire a Păcii în Lumea întreagă! Respect fiecărui trup înarmat cu o inimă vie și din care să se constituie civilitatea virilității fiecărui stat!

Olimpiada internațională de temeritate

Tinerețe, repetă-i acestei expirate clase politice și profund decăzute din oricare din drepturile cu care ne-a îngrozit, așa că spune-i perenitatea acelui „Ordin pe numaidecâta unitate de inimă”, reiterând, așadar, îndemnul cutreierării vindecătoare: (Cu cântec – înainte!): Lupta noastră-i doar din suflet înarmată / Vă trimite solii ei, de-a curcubeu / Dă-mi, prințesă, inima înfiorată / Prințul meu, dă-mi mâna unui dor mereu! ”  

Un test de viață, o epopee pe viața trăită la maximum de început milenar... Cu gânduri de strajă binemeritată fiecăruia dintre voi! Suntem aici! De unde ne putem privi cum urcăm pe celălalt țărm al învolburatei albii a timpurilor cu care viitorului celui mai apropiat i-a plăcut să adie trecător de întristat pe lângă frunțile noastre, dar tocmai că trebuie să ne amintim felul în care deja am făcut asta, cum de-am reușit să ne cățărăm, cu speranțe - cu tot, mai hăt-de departe! Probabil că eram (suntem) atât de înduioșător de răniți încât  vom deprinde felul cum se va impune să confecționăm nu doar măști pe chipurile de viață, nu numai combinezoane care să camufleze zăcămintele trupești ale aspirațiilor, ci sunt neapărat necesare și ambarcațiuni adecvate tot felului modern al devenirii pe rutele terestre, fluvial – maritime, aero-spațiale...Sau poate că, întru început de mai bine, o stringentă consolidare a unor stații orbitale de universalitate a spiritualității inimilor oxigenate cu plămâni de neoprit. Înmuguriri! Peste tot. Exact și acum, când tinerețea rebelă va trebui să se încrengărească într-un florilegiu de rebeliune împotriva tuturor bolilor înconjurătoare. Și dintre care cele provocate de nepăsarea guvernatoare a cohortelor de concetățeni dedați la politica democrației de erbicidare a primăverilor ne tot cutremură, primăveri de fiecare dată parcă și mai nostalgice după simțămintele răsăririlor ingenue!

Nu e de mirare că noi, cei din generațiile cu care viața a experimentat atâta prezentă durere a bucuriilor viitoare, n-am mai avea forța de a reconstrui ceea ce am abandonat dărâmării, dar, uite, măcar să ne autoblestemăm cu firavele desțeleniri și o veghere fie ea și atât de întârziată la post: dar-ar Dumnezeu măcar să nu mai știm să îmbătrânim de câtă întinerire ne inundă în piepturi; fie-ne viața cum ne-o fi, lovi-ne-ar un încântător sacrificiu al penitenței între creneluri de iubire; molipsi-ne-am de bunăvoința civilității; rămâner-am în putere a minții și inimii, pentru a învăța renunțarea la puterea lumească, n-om crăpa din atât! Sătura-ne-am numai privindu-ne copii și nepoții cum de nu nimeresc gura înfometată tocmai de aleșii neamului ticălos cu care i-am condamnat de naivi ce ne-a mai plăcut să hăimănărim cu pandemia votului morbid (Și mângâia-le-am viețuitoarelor privirile alea cuvântătoare)!

Dar admirare-am România, dintr-un reflex  sănătos de încadențat cu destoinicia mărinimiei!

#TineriLaPutere, în marș(!): niciodată, niciodată-niciodată / Să nu mai fie Patria uitată!

Al III-lea virus mondial și #NoulSalut

Cu cântec înainte: „Suntem peste tot acasă, ducem România-n gând / Nu e țară mai frumoasă și iubită...murmurând!” 

Virusul mondial a fost scăpat din laboratoarele mondializării! Și urmează o perioadă în care aceste astfel de încercări ale vieții vor lăsa urme adâncite în percepțiile despre viitor... Nevoiți să înțelegem (nu de bună-voie, cum s-ar cuveni!) ce presupune, de fapt, o viață adevărat de trăită. Fiindcă devenisem suficienții care priveau suferința mustindă de sângele ei mediatizat „în original”, în vreme ce mai înfulecam o ciosvârtă de trădare rumenită pe jarul sinonimiei cu clasa politică, sau bășcălie de stânga - dreapta, ori circ al tumefierilor amoralicești. Urmează o altă Lume, și fiți siguri că nu va avea încotro pentru a fi una mai bună! Cum a fost de scelerată conviețuirea umană în anii de expirare a democrației din urmă nu se mai putea! Am fost goliți de sângele naturii anatomice și ne-a fost transfuzat capitalul manevrat cu virușii atâtor malversațiuni ignobile. Nu protesta nimeni atunci când mințile ne erau vaccinate contra înțelepciunii – abandonându-ne în efectele subsidiare atâtor laboratoare subversive. E...mondial!

Iar noi suntem în cea mai deplorabilă situație comparată cu oricare altă entitate socială, națională...Ne-am autodezarmat ca proștii definitivi și...(auzim doar că Biserica nu intră în carantină)! Ce ne-a mai plăcut să fim purtători activi de microbi latenți ai antisemitismului, urii interetnice sau de rasă, dezumanizări ridicate la rangul modernizării prin inocularea tuturor formelor de revizionism: social, profesional, teritorial etc. Numai că acum doar Tinerețea e curat de înmărmurită! Tinerii de trup și spirit dețin #Putereaveritabilă, n-au fost cuprinși de circulația sangvinară a capitalului #rezist(ent) în fața oricărei drame la care este supusă (tocmai de-aia) Umanitatea! România va avea vreo 2 luni de coșmar, zile înnegurate de teamă și atâtea sentimente susceptibil de contradictorii, care se ivesc în cadrul fiecărui grup social. Dar tot acum și aici se va da măsura adevăratelor valori! Nu ne vom mai saluta cu clasica atingere a mâinilor propagate din antichitate, sau cu cele întinerite și mai cool ca oricând...

Dar nici n-o să lăsăm loc viran pentru cine știe ce monștrii dedați la gesturi colcăitoare. Așa că TineriiLaPutere instituie #NoulSalut: pumnul lovind pieptul dinspre stânga de inimă!  E anticoronavirus! Și un binemeritat „La mulți ani!”

În marș: „Luptăm, iubim, vrem o țară ca-n povești / Rebel, Exist... Și Respect dac-o iubești!

Întâi de Primăvară vindecătoare

                                    Motto: #Vrem o țară ca afară, tot amară?!

Peste Globalizarea pământenească a Omenirii cred că nu are loc altceva decât faptul că arterele adevărate ale vieții nedrept de cârmuite oriunde în lume ni s-au dezvăluit cu un formidabil de greu „arătător”!

Ridicat mustrător, tocmai când inimile de pretutindeni colcăiau de îndumnezeirea corporatistă a capitalului parvenit ori dorit în zadar, acest deget lasă o amprentă de trăire care s-ar putea să ne înțelepțească să reconsiderăm tot ceea ce credeam că poate upgrada sau chiar înlocui imensa și naturala rețea de socializare pe rețelele de suflet și pe căile coexistenței pașnice…În altă ordine de idei omenești, se tot ascunde felul în care COVID-19 a apărut, de fapt și de drept, în România!   

Primele lui simptome s-au manifestat o dată cu tururile aferente alegerilor prezidențiale din noiembrie, o decădere de alegere cu o finală absolut contagioasă! Coro(a)navirusul a fost reînscăunat, asta și pentru că statul lui de drept se potrivea, la fix, într-o asemenea mlaștină crocodilică. Însă debutul acestei cronicizări pandemice poate fi localizat cu multă vreme în urmă – 30 de ani, oarecum! De când noi am putut vedea, cu îndurerările unor inimi îngrozite, ce fel de haite politice contingentate pot pune ghearele elitist ambalate pe-o țară!
Fiind lăsate și încurajate, găliganic de diversionist, să conducă un asemenea vehicul cu serie singular de comandată prin generații de-a rândul – în vreme ce tu, omule – om, când te urci la volanul simplei tale mașini trebuie să ai imensa responsabilitate pentru viața familiei tale și a celor dimprejur! Numai astfel s-a ajuns aici și poate că nici măcar nu-i sfârșitul!   

Cum de-a fost posibil ca, pentru modul stupid al acestor existențe conducărețe și ucigător de ariviste, să ne învrăjbim aproape iremediabil ?! Să-i apărăm cum nici pe propriii copii n-am fi capabili s-o facem?! Așa că rezultatul e just - când îți amesteci votul inimii cu asemenea respirații sălbăticite…Dar bineînțeles că ne vom vindeca! Și ne eliberăm nu izolându-ne, ci ridicând pumnul strâns alături de marile forțe ale Civilizației internaționale…#Azi în România – mâine jos urgia!