Cotropească-ne renumele tău!

 „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Țara mea de glorii, țara mea de dor...,/...Căci rămâne stânca, deși moare valul,/Dulce Românie, asta ți-o doresc...” 

Rețeaua național-eminesciană de socializare inter-generații pe aripi de idealuri...Acesta e singurul și pe atât de fiabilul sens de circulație pe drumeția Istoriei unui popor ale cărui autostrăzi modernizate spre viitor se pot construi doar ca tuneluri de la inimă-la-inimă. Creatorul nepereche de Spirit național a fost alesul să zboare de la trambulina pe care a copilărit abia 39 de ani și să se piardă cu imnurile veșniciei, cu tot, sfâșierea lui ricoșând direct în sufletele noastre, pereche de-acum!

Era tânărul scânteietor de rebel și care, pierind de unul-singur, zi-după-zi, a făcut ca până și ura să se îngrozească în cei pe care „norocul (trădării) îi petrece”! Atunci ca și azi: tot un stat derbedeu și protipendadă cu ADN de lacheu infractor – ce se feresc de vaccinul anti-trădare; tot oaspeți care scot degrabă hangerul jefuirii și anatemele zădărâte fudul; tot această tipologie de crimă transnațional de organizată pentru sufocarea truditorului productiv. Așa că numai samavolnicia firii le este propriul blestem, „Doina” curge din oftatul cu care se cuprind mamele ca o lumină a ochilor ce n-au altă putere să-și apere pruncii...„Doina” a fost și rămâne cântată de rana nimerită în ascuțișul pumnalului nesătul, ea nu-i decât rugăciunea către cerul speranței cât mai degrabă!

De aceea, vlăstarele Umanității care sălășluiește în Parcul național îngrijit de români vor putea deprinde mereu meșteșugul învățămintelor pe care poetul-stindard le-a lăsat ca izvor, tinerii nemaiuitând că Țara e familia lor de limbă, cultură și tărâm de o integritate roditoare. Acolo unde oricine poate fi camarad de viață onestă, având dreptul de a rosti bucuria pe literele propriei limbi de pace cusută pe portul de tradiții, obiceiuri, iubiri...și iubiri de iubiri, și iubiri de-amintiri...!

„Sara pe deal buciumul sună cu jale,/Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,/Apele plâng, clar izvorând din fântâne;/Sub un salcâm dragă, m-aștepți tu pe mine./ ...Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.../Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.../...Ne-om răzima capetele-unul de altul /Și surâzând vom adormi sub înaltul,/Vechiul salcâm.-Astfel de noapte bogată,/Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

Noul 2021 – va veni, vine iar primăvara!

 Motto: Trec ei anii, darămite o pandemie! 

Din anul ce tocmai trece definitiv, nici n-ar trebui să învățăm, neapărat, ceva, nici măcar să ne învățăm minte...! Dar să luăm aminte ar însemna întrucâtva, sau doar să ne readucem aminte ce știam cu alfabetul de ancore ale nașterii cuvântate pe o drumeție de viitor! Si nicidecum să ne prefacem cum că suntem, deodată, mai buni, dar să ne prefacem într-o consecvență reflexă a omeniei...oh – da! De n-am mai uita că Umanitatea are eroii ei de strajă neștiută a primenirii rândurilor ce se trec ridicând falnice metereze perpetuu consolidate de cei ce vin și tot vin...Eroii sunt din aluatul răscolitor al celor ce tac asurzitor și nici nu prea oftează, de răni – voi sunteți aceia, de ce-i tot căutați în prea-plinul pălăvrăgelilor care le țin loc de profesie, ocupație, demnitate publică?!

De-ar fi și timpul să aflăm că libertatea constituite misterul fiecărui om! Nu ne-o poate lua nimeni, tot așa precum e ea Îndumnezeită în bunul-simț de conviețuire care nu trebuie să se oprească în loc. Dar, da, iată că ne pot, totuși, înlănțui! Doar că nu vor mai putea ei să crucifice națiunile cu piroane de legi bătute în malurile albiei înrourate de sângele care curge ca o viață călătorită imprescriptibil! „Trăiesc în dreptul frumos al vieții mele!” va să constituie singura orânduire instaurată de la individual, către social. Fiindcă Patria e oriunde inima aleargă ca o naturală dimpreunare cu detașamentele fluturilor într-un zbor voluntar. Să ningă cu fulgi de gânduri, așadar!  Căci și adevăratul eroism rămâne cel precum de involuntară se manifestă empatia din care să izvorască. Rămânem vii ca o iederă cățărată pe ziduri – acolo unde ne amintim cum mai obosesc, din când în când, chiar și speranțele...

„La mulți ani!”, ca o nouă poartă ce să dea spre grădinile alea interioare și pe care ne vom îndeletnici să le explorăm cu plivirea! Și, a propos, de ce vă mirați, încă, de felul în care vă surprindeți bucurându-vă că mai avem, totuși, o țară pe care s-o putem cutreiera demult și cât vom merita de mult?! Chiar nu cred să nu fi băgat noi de seamă cum toate iubirile s-au conturat în Patria pe numele căreia să ne fie mai ușor să nu le uităm niciodată?! Asta, da, splendoare-ntre ani!

1 Decembrie de România

 

Dați sfară-n țară că Ziua națională a Patriei noastre se ține, anul acesta, într-o deplinătate de sărbătoare scrijelită pe piepturile deschise către inimile păstrate în altarele gândurilor tatuate pe orizontul fiecărei clipe care bate din aripile fermecător de apropiate de noi! E Marea Unire a pribegiilor în afara sau înlăuntrul acestui stat golit, în negura deceniilor – ca hoții, de tot conținutul acestei democrații fanfaronade și perorate troian, dar apele își întorc undele aspirațiilor către matca perenă, horele atâtor și atâtor buchete de oameni vor aluneca pe muzici susurate în lotcile amintirilor care au dospit într-atât... cât de calde rămân regretele așternute peste necoaptele îmbrățișări de altădat`! Să răsune din corn că Țara ta te așteaptă retrasă, precum s-a simțit de uitată, în desișurile ei cu dram de noroc visător pe care ți l-a păstrat încă de când tot privește după tine, năzărindu-i-se stoluri ale bucuriei în zări; de atunci de când s-a gătit cu surâsuri urcate din brațele-i frânte, dar așa-înduioșător deschise de îngrijorarea că tot nu mai vii de departe spre unde te-ai fi rătăcit peste mări și țări, că tot nu te poți ridica de pe patul de viață care ți-a slăbit puterea princiară de a colinda, fie și în zadar, pe acasă...

Dați-vă aproape să ne împărtășim ce-am auzit de-un secret: că pe cocardele tricolore pe care România le poartă cu piepturile noastre, cu tot, adie impregnatele bilețele de dragoste nețărmurită de vremea cînd eram, odinioară, poezii de copii. Și uite cum am crescut - că nu putem uita să ne purtăm cu neprihănirea zâmbetelor nepieritoare, cu respirația însetată după cultura universală a concordiei și a păcii! Poate fiindcă tocmai ce-am luat aminte, din generație – în generație, cu ce triste sisteme politice ni s-a priponit libertatea aceea care numai ea e capabilă să-ți oxigeneze plămânii de neoprit și că orânduirea țării tale, tinere, e singura cale – precum tot așa e și rondul Soarelui pe bolta cerească...

Dar veniți cu toții, nimic nu e mai tainic și durabil pe lume decât încrederea semețită în pașii voștri, atunci când calcă pe tărâmul Patriei ce tresaltă...O viață avem, și o țară mai avem, așa se trăiește pe limba de bună-înțelegere Dumnezeiască a omenirii! Evadați spre voi înșivă!, nu există alt leac (nicidecum – vreun vaccin) la împietrirea sufletelor, în afara călătoriei către propria maiestate și un viitor străbun! Un aprig „La mulți ani” de descurajare să fie! Hai cu România! 

Diego – de la ultimul dribling...la primul!?

Sau ultimul fault, ori și primul dribling cu care ai pornit un altfel de meci, pe un altfel de teren, cu o durată sferică a timpului cronometrat prin în sfârșita îngăduire de a se lăsa marcat de însemnătatea bulinelor alea pe care știe că le-ai iubit cu călătorii în care urmele bucuriilor izbucnite de-a valma reprezentau anotimpul care ți-a guvernat viața, de la miezul primului fluier de naștere – până la acest minut! Când ai fost eliminat, decisiv! 

Dar măcar știi de ce ai fost, ești și vei rămâne atât de drag atâtor miliarde de oameni, cum nimeni nu cred să mai fi fost, ori să fie! Doar noi nu ne putem explica, și asta fiindcă nu am stăpâni schepsis-ul vieții adevărate. Căci viața ta a fost, totuși, una de pomina frumuseții, deși modernitatea cu care se însoțește gloria de pe pământ a năvălit prea brusc peste diamantul ăla de argentinian sărac și amărât, de copil ce era! N-ai rezistat, și ai recunoscut mereu, și numai inima trupului tău știe ce-a pătimit – uite cum a tăcut! Pentru că tu nu erai pregătit de vreun război, așa că pe porțile larg-deschise de sufletul tău de copil năzdrăvan au pătruns, care - cum au vrut, licorile cu care scorpiile profitului îți batjocoreau sudoarea fără de care n-ai fi putut să devii cine a fost să fii!

N-ai primit nimic – niciodată, vreun premiu sau titlu oficiat de forurile spetit de organizate în industria aia a lor. Pentru că toate victoriile tale au fost repurtate pe teren, sub legea regulamentului sportiv (și pe care ție ți-a mai și plăcut să-l mângâi uneori!). Însă oricum ai fi trăit totul la maximum, abia acum înțelegem și noi ce copilărie de 60 de ani ai avut! Și n-ai reușit să rămâi doar rădăcina fericirii tale de a fi argentinian, precum îți era bunătatea strălucitoare. Ești al tuturor celor ce îți seamănă în felul de a nu cere niciodată – nimic. Nu te-a auzit cineva cerșind vreo funcție în lumea lor ghiftuită de rănile adânci ale unor așa sportivi colosali. Ai fost singurul fotbalist de câmp sălbăticit, indiferent pe ce terenuri capitalist de ornamentate a fost nevoie să te întreci. Cred că la Barcelona împânzită de moda profiturilor nu era mediul tău. Dar pentru nimeni nu se potrivește mai adânc sentința „Vedi Napoli e poi muori!”...Și felicităm Argentina ta natală pentru faptul că s-a îngrijit să-i fii antrenorul de spirit al naționalei de fotbal! Știm, bănuim că ți-ar părea rău tocmai fiindcă nu știi de vei găsi prieteni de copilărie și pe acolo pe unde ai să treci! Dar și pentru că, de-ai mai fi așteptat cumva, poate că și pe planeta noastră se putea făuri o lume cum ți-o doreai de curată la suflet și sportiv de frumoasă! Deoarece nu vom uita mărinimia cu care mulțumeai pentru pasele primite și pe care tu le prefăceai într-o deplinătate a bucuriei de a te juca, îți vom trimite și noi tot atâtea gânduri câte bucurii ne-ai făcut...Cu regretul că nu e totuna, te vom iubi mereu!

America-America, dac-ai ști și tu...!

 ...că poți doar să devii, în sfârșit, măreață! Numai de-ai vrea să accepți că e timpul să-i dărâmi pe cei ce te-au reprezentat în lumea largă și pe care au redus-o la halul acela de profit cu orice preț. Dar și că poți redeveni tot așa precum ai fost o democrație boroboață! Să tot fie vreun centenar de când constitui un fel de reper nou al Lumii care avea nevoie și de așa ceva, însă n-ai prea înțeles cum de nu e suficientă simpla percepție cu care celelalte națiuni se raportau la tine, necesar fiind să fi dovedit că te ridici la înălțimea unui far călăuzitor nu neapărat prin scrâșnetele de PIB-uri, ci către pacea mult-vindecătoare de atâta război! Ar trebui să regreți cum de nu s-a putut să fii și tu vreodată asociată cu play-ul unei gândiri pe atât de îngrijorate de urmele șenilate cu fanfara capitalismului, încât să mai și renunți la nesocotitele pofte din care îți tot trăgeai seva energiei disproporționate! Câtă șansă ai ratat nedevenind, deloc, o civilizație spre „zgârie-norii” potecilor dintre inimile pretutindenilor de oameni, între porturile speranțelor cochet de înmănunchiate – fiindcă pentru asta era nevoie să recuperezi la cultura mustind de profituri și care să-ți strige, astfel, că durerea unei aripi frânte continuă să zboare Înalt și doar ca să se Pogoare cândva de vindecător! Milioane și milioane de victime ale sărăciei și bolilor, indiferenței sau războiului au tot sperat să te înțelepțești cu adevărul după care aveai posibilitatea să forezi în adâncimile de Istorie a Umanității. Așa că nu numai tu, Americă, porți vina că ai fost înarmată cu sofisticăriile conjuncturale post-războaielor și n-ai înțeles că toate aceste fiare de luptă nu-ți pot propaga puterea planetară, decât dacă vei fi știut să le utilizezi protejând instaurarea minimei dreptăți sociale pe lumea asta. Și tot respectul dacă ai fi ales să-ți aperi (cu tot cu înarmarea prădătoare) convingerile propriei statalități moderne.   

Nicidecum să disloci, să descinzi ori să te infiltrezi sub acoperișurile popoarelor pe care să le arunci, cu tot cu pereți și adâncurile podelelor, în aerul sclaviei și morții; să pedepsești lanuri de spirite care nu s-au plecat ori  colportau cu alte viziuni de conviețuire „verificată”, dealtfel, în secole și chiar milenii de cultură a vieții pe Terra! America-America, te-ai complăcut în fandoseala vremurilor, înloc să-ți fi clădit o faimă cu renumele neuitării, recunoașterii și recunoștinței, deopotrivă!     

                                                                                  Iartă-ne dacă ni se pare că nu e deloc ceea ce trebuia și putea să fie – devreme ce ai fi ales calea ușoară a lozincilor perorate cu impresii de nedescris...! Sau pe când le asigurai cetățenilor tăi un trai de îmbelșugare falsă, lustruită pe rețelele importului de inteligențe și exploatată din durerile celor expropriați de demnitate și chiar existență, din tragediile rostogolite (în haitele imperialismului) asupra sărăciei și amărăciunilor dăinuind, cum-necum, în tihnă națională și exercițiul unui sănătos efort social. Dintre grânele de spirit al atâtor națiuni, tu, Americă, ai preferat să alegi toată neghina rudimentarităților trădătoare, le-ai urcat în creștetul celebrității murdare și ai promovat răul pe o lungă perioadă de timp al generațiilor nerăbdătoare...Cine vrei să te fi crezut?! Și, America atât de frumoasă ce răsărit-ai cândva de demult, tot noi suntem cei ce încearcă să înțeleagă ceva, poate că exact capitalismul scelerat și ale cărui guri nesătule le-ai tot îndestulat (de bine ce-ți cădea la socoteală) e cel care ți-a năruit credibilitatea de viitor. Armele - ca armele, dar tragediile pe care le provoacă acest tip de capitalism blestemat de însăși natura firii lui samavolnice de a nu lăsa ceva și altora și a pustii totul în cale sunt din ce în ce mai de neacceptat!   

   De ce, America?! În ce chingi credeai că poți îngrădi lumea, fiindcă iată cum tot acolo se ajunge, întotdeauna! La ceasul acela în care hai să zicem că măcar întrucâtva și tot trebuie să plătești pe lume! Profitul cu orice preț are un cost teribil...Dar ar însemna ceva dacă ai rămâne un exemplu de cum nu trebuie să fii, în veci, un Jandarm al Omenirii! O civilizație va fi grandioasă doar dacă se însoțește cu minunatele sedimentări ale unei culturi sănătoase. Totuși...La revedere, America-America! Și învață de la miliarde de oameni care se hrănesc cu speranțe de zi-cu-zi, dar tot îți doresc „Succes!”- pentru a ne întâlni mai departe...

 

Scrisoare întredeschisă cumva!

 Motto: „Nu contează cât de lung e drumul, ci contează cum nu te oprești!”

Dragi copii, prinți adolescentini, tineri maiestuoși, suflete neînfricate – adăpostiți în palmele vieților voastre câte o buburuză de timp și veți înțelege cum de niciodată nu poți rămâne prea-trist! Și dacă cerurile gândurilor devin uneori mohorâte, luați-vă din tolba avântului câte un tril din zâmbetele voastre care pot dilua orice mască a vremurilor politizate imund!

Ca să mai puteți respira cu întreg pieptul deprins să trăiască imponderabilitatea bucuriei de a zbura cu aripile de siguranță a unor ancore înrădăcinate prin trupurile de reîntregire a minții - cu inima. Chemați-vă toate fricile cu care vă jucați pe acest Pământ și veți vedea cât de frumos călăuzitoare sunt ele – pe lângă grobianismul insidios al celor ieșite din mințile pandemiei! Pe astea, crescute cu drojdia scopurilor, să le alungați! 

                                    Dar așa ceva se face cu bățul privirilor de o naivitate imperială cum doar voi mai sunteți înarmați, cu alura prezenței voastre inexpugnabile, în baricadele camaraderiei ridicate împotriva asaltului care v-a surprins cu o știință nebună, obligându-vă să vă retrageți din câmpii, văi și munți, din străzi și bulevarde pe care mai copilăreau și orașele patriei, de pe malurile apelor lângă care vă întindeați setea de libertate la soare, din băncile școlilor sau amfitreatelor unde ați început să vă mirați cum de vi se maltratează aceste cele mai contradictoriu de frumoase amintiri viitoare și de care vă e un dor atât de încă netrăit! De ce v-au acoperit chipurile care ne luminau, pe toți, în candela anilor mereu?! Care ne invadau la fiece chemare din septembrii de toamnă, retrezind la viață sate, orașe, cu oameni și natură cu tot, reamintindu-ne ce pustie ar fi o lume întruchipată într-o vacanță de vară a voastră, întrucâtva!     

                                                                                               Nu uitați că nimeni și nimic nu vă poate lovi atât de decisiv încât să nu se mai audă arcușul vibrărilor voastre alunecând pe viorile vremurilor...Numai că este pentru prima oară, din istoria Omenirii, când se încearcă una dintre acele aproape inexplicabile monstruozități, una la care s-au dedat transfuzații cu profit al capitalului scelerat din toți rărunchii răutății în care au prefăcut democrația: „copiii și tinerii doar transmit virusul și-și vor omorî părinții și bunicii!!!?”, sau (ca într-o ideologie apoteotică): „iată că și copiii și tinerii mor!” Așa-ceva! Oh...dar nu! Hai să nu ne despărțim de stolul alături de care să înfiripăm firul frumos și limpede curgător al unei democrații cum se cuvine de upgradate! Și să le spunem acelor făcături politice expirate precum de adevărat și e că tocmai tinerețea ne stă de strajă tuturor, apărându-ne pe cele mai recente frontiere de naștere care să-și întindă teritoriul înviorat de mărinimia ce va domni, de-a pururi, peste respingătoarele uragane decrepit de născocite. Tinerii constituie avangarda crucișătoare în miezul cleios al oricăror învolburări sălbăticite, doar lângă umărul lor mai poate fi Omenirea salvată in integrum și pe atât de mai departe! Mi se pare că măcar noi, nedreptățiți de o atâta împroșcare a drepturilor și libertăților surogate, trebuie să învățăm și iată de ce (pe o băncuță așezată în Cișmigiu, o fată la 21 de ani pe care credeam că-i pot povesti cu tot, cu  naștere, îmi spune așa): „generația noastră este interesată de ceea ce ați făcut voi și ne documentăm chiar și despre trecutul generațiilor îndepărtate, dar pe voi nu vă interesează ce credem, cum trăim sau visăm și ce vom deveni noi; doar spuneți „tinerii ăștia”!

Va trebui să spunem cu totul altceva și să adresăm clasei politice acest ultimatum: predați contractele democrației batjocoritoare prin care ne prefaceți în măști și ne furați ultimele borne de țară! Iar nouă, tuturor: frunțile sus, doar pe aceste creneluri se vor mai așeza anotimpurile, la rând!

#România Reeducată!

Motto: Cu COVID-ul tot `nainte / Să avem voturi mai multe!

Needucată de fără de măștile istoriei cum era, vremurile acelei Românii s-au dus apunând...Au răsărit zorii mascați ai Puterii proiectate într-o #Românie Multilateral Reeducată.

Justiția expiratei democrații devoratoare ne-a tot administrat dosarul penal cu probele ei indubitabil de fabricate prin înaltele-i tehnologii, ne-a fost impus un apărător permis din oficiul serviciului în slujba grupului de simbriași ai capitalului organizat în vederea săvârșirii dreptății sociale cu poleială de nezdruncinat, astfel că, după ce ne-au tot fost prelevate mostre din ADN-ul ăla de comunistoizi definitivi și expertizându-ni-se tot felul de posibile intenții subversive, s-a stabilit că suntem purtători de suflet ilegal și de tinerețe sfruntată, că am fi imposibil de înhămat altfel decât de fațada votului...nemaiavând, oricum, de niciunele prin subsol și pe sol – toate fiind în aer! Pe cale de consecință, am fost condamnați la o foarte mișto pedeapsă privativă de libertate democratic de individuală, dar dezlegată, din când în când i-o cădea și stăpânirii mai bine, la câte-un bal mascat, cu promisiunea că ni se va da drumul și la eliberarea în țarcul de va fi să mai fie național. Eliberarea prin...democrație e tot mai aproape! Dar bineînțeles că nu înțelegem ce se întâmplă (cum am putea, cine s-o spună)?! Însă uite cum stă treaba (chiar de-om vorbi singuri, în vânt): gata cu stupizeniile democrației voastre de apuși îmbogățiți - pentru proștii / săracii răsăriți către un liman spre care nu vor răzbi niciodată!

Ajunge, nebunilor! Sunt deja vreo două secole de când mințiți cu boturile speriat de umplute cu toată mierea Umanității, arătându-ne ce bogății de averi, orașe și state v-ați procurat și ornamentat cu sângele și sudoarea celor asasinați de orice bucată de speranță produsă cu brațele tot mai slăbite, dar care trebuie să tindă, de-a pururi, pe sensul acestei democrații („Vreți să ajungeți ca noi?!”). A fost amoral ca Democrația să fie propovăduită exact de cei mai nesătui dintre pământeni, iar acum, când se arată adevărul untdelemnic despre cât vă desconsiderații propriile popoare, pe oricare dintre cetățenii decăzuți și din drepturile animalelor cu ale căror legiferări vă fandoseați, oameni care, nemaimulțumindu-se cu firimiturile desfrânărilor voastre, devin obraznici de atâta foame și nedemocrați în comportamentul unor așa indivizi cu atâtea comorbidități amărâte, orișicât! Că am trăit blestemul unei democrații mințite se arată din felul cum agonizează toată lumea voastră obez de înavuțită...Că răsare adevărata democrație e mai limpede chiar și de câtă vreme am pierde pentru a pricepe și voi că dreptul la un viitor tot mai decent se execută, nu se discută cu ideologiile flecărelii care continuă să aibă îndrăzneala sacrilegiului de a-l numi  „drept la viață” permisă (la pachet cu libertatea gândului) doar de mărinimia democrației demiurgice (?)! Cum de paradoxal se vede și care sunt cei care tot îngrădesc, cu caraghioslâcul vizelor sau spațiul schengen-elit, vestita libertatea de circulație. Vi se va arăta, cât de curând, de câtă libertate de exprimare ne-ați vitregit fiindcă nu recităm osanale celor ce tocmai ne tâlhăresc și o fac prin atâta artă: așa că ne vom exprima și vă spunem că sunteți expirat de inumani; vom protesta de-adevăratelea și până vă veți educa să înțelegeți să păstrați „distanțarea fizică” direct propoțională cu nesimțirea de a ne fi siluit la o atâta „distanțare socială” de gulerașele voastre albite; că dreptul tinereții la educația voastră corupt de nerecunoscută (din cauze de politicianism, beizadelism, amantlâcism, clan-cumetrism, legebetism etc.) tocmai ce o întărește cu imbatabila învățare de minte să mai aștepte ceva de la altcineva, în afara de Patria ei! Fiindcă pentru această îmbălsămată formă de existență a democrației de rapacitate, Tinerețea reprezintă o cu totul altă Lume... 

Sunteți prea mici pentru a ne domina dreptul de a ne permite o imaginație liberă, una în care Creatorul e singurul care va instaura Democrația Dreptății și o va face exact la Judecata păcătoșilor care au mințit-o cu perversiunea propovăduirii ei în scopul înavuțirii lor și subjugării celorlalți... Băi, aceștia, democrația se trăiește - nu se pălăvrăgește! E în spiritul de a dăinui precum de frumos te chivernisești, democrația e un scop al sinelui, nu un scop în sine! Facem curat după proiectele voastre izmenite dintr-o democrație de cocote. Instituim #RomâniaEliberată!