Se tot
spune că „atunci când istoria se repetă…” vor reveni şi tragediile din care nu
s-a învăţat nimic! Dar ce să aibă Omenirea asta de nu poate învăţa din
greşelile trecutului ?! Nimic altceva decât faptul că setea de crimă politică
şi genocidul colonizator de sânge sunt lăsate, ca moştenire secretă, din
generaţii – în generaţii ai acestor astfel de mefistotelici purtători ai
microbului dominaţiei cu care s-a infestat democraţia.. O Democraţie centrată
nu pe „puterea poporului”, ci pe formidabile state şi servicii secrete
(grupuri) organizate pentru săvârşirea diabolicei infracţiuni de „genocid planetar” şi a căror afacere supremă
este manipularea orânduirii globalizate
pe criteriul „prostiei (simplităţii) popoarelor” – cetăţenii cobai neavând nici
pregătirea, nici posibilitatea sau vremea de a pricepe ce se întâmplă. Înscrierea istoriei mondiale pe un nou şi
peren făgaş se va putea realiza doar dacă, şi la un moment dat, se va sări
peste anumitele generaţii „şcolite” în vederea purtării pe mai departe a
drapelelor sumbre - pe care dominatorii şi le implantează în aşa-zisele lor
inimi…Şi se va instaura, fulminant (şi atât de posibil – dacă s-ar găsi o mână
de oameni neapărat neînfricaţi, cu un cuvânt greu şi incoruptibili), singura
putere compatibilă cu esenţa termenului de guvernare: „Tinerii la Putere!”, fie
şi numai pentru că, prin natura vieţii, au mai mult viitor şi trebuie să le
pese de copiii pe care şi-i cresc cu atâta iubire, trudă, dar şi disperare !
După acest Brexit injectat subversiv Europei germanizate se dovedeşte că orice
proiecte ale statelor eşuează în dominaţie lugubră. Doar un Proiect arborat de
oameni de toate naţionalităţile, prin purtători de stindarde ai oricăror
popoare, cu tineri de toate vârstele şi idealurile – aceasta e calea vindecării
de imperialism (nepăsător de sângeros), colonialism (devorator şi atroce), sau
servicii secrete (rudimentare şi asasine) pentru declanşări subversive ale
războaielor nimicitoare. Vedem cum Europa Unită reîncepe să fie tot mai
sfârtecată în plăcile tectonice ale unui puzzel prin care poftele morbid
moştenite ne vor duce, matematic, la încă o conflagraţie mondială, această
ultimă afacere a industriilor de armament şi de medicamente (etc.), fiind
pulverizată, bineînţeles, floarea tinerilor din toată lumea!
Doar dacă, până atunci, tinerii din toate
ţările nu vor înţelege că e atât de simplu să-şi guverneze propria trăire în
pace şi fericire sănătoasă ! Dar duceţi mai departe salutul perenităţii:
Tinerii la Putere!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu