sâmbătă, 6 iulie 2019

#La Apelul de BAC!


Nici n-a început bine sau să se fi încheiat cumva examenul de bacalaureat, că visurile unor adolescenți s-au și sfârșit tragic! Spre ce alte examene vor fi plecat, când doar acesta putea fi unul cu adevărat?! Măi, copii ce ați fost, l-ați fi trecut oricum și cu brio, imperial ați fi trecut prin mlaștina instituției prin care se reprezintă! Fiindcă instituția BAC-ului se combină cu meditațiile inoculării interesate a temerilor aducătoare de profit (nu vorbesc de cele prestate și dintr-un cald sentiment de sprijin și dorință de bine), cu măsura disproporționată în privilegii gratuite sau, dimpotrivă, desconsiderări dușmănoase. Și chiar dacă abia cele din urmă dor... Urmează să vină rezultatele, mai bune – mai rele. Niciunul nu va însemna un eșec. De aceea, bucurați-vă din toată inima pentru reușitele voastre! Dar găsiți cuvintele și privirile mângâierii celor mai triști ca voi! Pentru că, adolescenți dragi, nu trebuie să vă despărțiți de notele voastre oricare ar fi acelea, mari genii și oameni determinanți au fost niște autodidacți grozavi! Așa că trebuie să trăiți mai departe, fie și pentru a-i da un like lui Mihai – cel căruia nu i-a păsat de aritmeticul 4 înveșnicit, ajungând, apoi, direct Eminescu! Tineri mai năzdrăvani, încercați să nu-i răniți pe camarazii cu care norocul n-a fost încă atât de generos. Instaurați între voi nobila empatie, izgoniți desconsiderările reciproce, eliminați bășcalia colegială și vindecați-ne pe toți de boala asta endemică! Sprijiniți-vă în numele tinereții temerare – aflați că tocmai de asta vă purtați cu umeri semeți! Felicitați-vă întotdeauna când vă veți surprinde că n-ați uitat...să vă imaginați cum ar fi fost dacă...!
Clipă-de-clipă și cu gânduri vizitatoare, faceți apelul și aveți de grijă să rămâneți în formație întreagă! Viața se călătorește cel mai frumos în coloana ei intactă: umăr la umăr, inimă lângă inimă. Tastați rapid numărul unic de inimă prin care să vă sesizați dacă pasul vreunuia dintre voi nu mai bate așa de puternic precum știți că se auzea...Mai urmează și alte examene, vor fi anotimpuri mereu și pentru a vă căuta totdeauna, cât de departe v-ați nimeri de fericiți. Nu pleacă nimeni- nicăieri, da?! Apărați-vă viața cu ghearele și cu dinții speranțelor! Nu contează nimic mai mult de atât, doar că e super să și reușești! Dar asta se întâmplă ca-n viață: pe rând, cu rândul și de-a rândul – niște încercări mai complexe ca orice examen! Treceți-le, e simplu! Și de-ai #Patriei ce sunteți de tineri! Îi spunem tinereții, așa – într-o doară, dar să-i spunem că  #BacalaureatulVieții are natura seriozității lui de a se băga în seamă cât de târziu, astfel că ia mai lăsați-l de bac repezit, oricum îi vine timpul să fie obligatoriu de trecut!
Numai că sunt și alte lucruri de care singuri trebuie să vă feriți: iată că aveți voie, dar și dreptul, să și urâți, dar numai pedala de accelerare a circulației pe șoselele în ale căror margini au rămas numai tragice însemnări ale atâtor iubiri. Accelerați doar pedala succedării iubirilor înseninate astfel, fiindcă fiece  despărțire prefigurează orizonturile alteia, de cuprins! Oricum, stați pe recepție, nici nu se știe când trebuie să ne întâlnim neapărat. Până atunci, înarmați-vă cu indextructibile valori regăsite în malurile salvatoare ale iubirii, nicidecum în largul valurilor de risipire a ei! Cățărați-vă numai și numai pe câte-o catedrală a inimii și realizați fotografii selfie cu tatuajele gândurilor de aspirații! Pliviți definitiv violența care se târăște, parșiv de șerpește, între trupurile voastre princiare! Fiți buni ca o civilizație pe care s-o instituiți tuturor! Avem încredere că ați și înțeles (că și pe noi ne doare) și una aprioric de totală în voi! Doar aveți o Patrie de iubit, cei triști și fără de părinți nu pot rămâne încă o dată orfani. Luați putere unul de la altul, treceți Rubiconul oricăror cumpene - pentru a ținti în luminișuri de dragoste, cine și ce să vă poată opri?!

vineri, 7 iunie 2019

#Fără trădători (penali) în funcții / instituții publice!

Să fie punctul de referință al unui mărinimos ACORD propus de #NațiuneaTinerilorLaPutere! Și inserat printre cele ulterioare punctului de intangibil căpătâi al Constituției modernizate astfel! Fiindcă așa de natural se nimerește adevărata sintagmă care să se constituie în integralitate a racordurilor europene inter-suverane. Nicidecum reflexul „Ribbentrop-Molotov” îngrămădit într-un Pact prea – râvnit și a cărui denumire transferă izul peiorativ al colportării intereselor de moment, aferente unei găști înhăitate nu în numele #EU (oh – nu!), ci pentru a sugruma #Patria trădată în lațul încă unui mandat câștigat / prelungit ca la o asemenea ruletă rusească! Dar și pentru că era necesar ca tinerilor să li se mai vorbească și în limba de naștere a intereselor naționale, nu doar în cea nădușită de hoția încleștării corupției organizate pe familii europene - pentru acapararea totalitară a viitorului #României! Are cineva vreo idee despre cât ne costă încă un anumit mandat, mai ales când este cerșit disperat de neapărat?! Câte organe sociale / economice / financiare ale Patriei se trafichează proaspăt de însângerate și doar pentru lăbărțeala cu care să se ocupe scaunele puterii icnite numai și numai pentru alungarea celei limpezite pe venele #Tinereții?!
Hai, spune, de ce să taci adevărul care îți mustește pe buzele graiului drept!? Și când doar o viață ai?! Și devreme ce nu te-ai născut doar ca să te împartă ei în astfel de tabere de votanți refugiați din fața tăvălugului de asmuțiri capitalistoide?! Bejenia românilor servește exact celor care i-au alungat pentru a-i putea folosi în numele trândăviei și imposturii perpetuate la puterea de-aici, apoi se va trece la nivelul intereselor accesate prin realungarea (relocarea facistoidă) a românilor în propria țară…Doar că dărâmată de tot (să mai continuăm disertația despre trădători?)! Însă din nefericirea acestor existențe frugal de politicianiste, ei nici măcar nu se rezumă la asta, ci înfiorătoarele lor construcții interioare măcelăresc totul, de jur – împrejur! Țara - ca țara, ei o trădează dintr-o perversă pervertire instinctuală, însă cu tinerii au ei ce au! #GenerațiileExist sunt singurele de care nu pot dormi și ei în liniștea siguranței (!?!), balele transparenței după puterea subversivă știu una și bună: că pe trăirile tinerești nu se pot baza niciodată; că până la urmă tinerii ăștia nu-i vor lăsa să se amușineze la nesfârșit cu independența corupției; că-i vor scoate din bordelurile constituite printr-o legalizată deturnare de fonduri europene și cu care se subvenționează exclusivistele butoane destinate distracției jucăușe cu înfometări asortate ale tăierilor menite să-ți ia mințile pierdute fie prin jugulara trădărilor „de dreapta”, fie cu hoția anestezică „de stânga”…Și totuși, prea mici ca să puteți trăda voi o prea-iubită țară cum ne asigurăm că va rămâne România tinereților succedate  imperial!
Dar suficient de încârdășiți, stipendiați și mocirloși ca să-i surprindeți pe tineri cu un #Jungher împlântat până în firava măduvă a răsăririi viitorului în viața lor… S-a văzut cum hoțomănia #Fără hoție i-a tot ajutat pe tineri să ajungă rătăcitor de departe de-acasă – după 30 de ani de vraiște în această atribuție esențială a Justiției. S-a mai văzut și cum #TineriiPatriei au fost distribuiți imundelor sfârtecări în #Diaspora renegată dinafară și #Diaspora reținută în sclavia de-aici! Dar se vede și cum tot mai multe spirite europene developează întărâtarea acestor cohorte politice care au confiscat Europa Unită ca o căprioară de-a gata, pătrunzând în aula multimilenarei civilizații europene și întronând o rânjită cultură a bocancului.  Așa că doar
#FărăTrădare ne modernizăm exact ca o Constituție a #EU-lui  Democrațiilor Naționale! Tineri ai națiunilor de pretutindeni, deschideți-vă brațele ospitaliere și visați o #Uniune Europeană a Tinereții de poveste, acolo unde „sărutul” să fie moneda în pereche a tranzacțiilor efectuate prin întreg spațiul ALFA de liberă circulație!  

vineri, 31 mai 2019

#ArborămViitorul pe #CaleaOccidentală!

Înnegurările trecutului ducă-se pe pustii! Iar glorioasele înfăptuiri petrecute atunci să le constituim în indextructibile armături ale unor punți peste care să pășim maiestuos mai departe… Și ne vom făuri într-o #Națiune a Tinereții, alegând Civilizația #TinerilorLaPutere  și care să păstrează drumul drept al societății occidentale! Vom mărșălui în rândul batalioanelor de valori autentice ale Occidentului (dar vom avea grijă să nu ni se presemnalizeze indicatoarele către „vestul sălbatic”!). Și vom purta, în rucsacurile ridicate la umărul de respect, prinosul nostru de inteligență, spirit sau cultură pe care să le propunem pentru revigorarea #CivilizațieiOccidentale, una căreia îi transmitem că are și ea nevoie de perfuziile unui asemenea sincretism energetic. Și nu venim de niciunde, nici nu suntem ai nimănui – vă rugăm să acceptați destinul nostru (la greu) de a avea o astfel de #Patrie natală care nu se uită în veci! Suntem tot așa de tineri precum sunt și tinerii tăi, vom fi alte și alte generații născute spre tărâmuri la fel de neștiute de-acum, totul e să ne cuprindem într-o curățenie a bucuriei de viață, un măcar altruism de bun-simț, desțelenind empatia înăbușită prin democrația de propovăduire a unor inimi împietrit de materiale. Miliardele de suflete ale Omenirii pot fi îndrumate doar prin însuflețirea democrației a cărei croială națională să le stea cât mai bine, nu prin zeificările dominatoare ale banului care colonizează cu semnul sfârtecător al egalizării între materialitate și spirit!  Să așternem, așadar, o față de masă a Pământului pentru toți, după care să trecem la treabă!
Doar că mai trebuie să ne punem (fiindcă putem, cu toții!) într-un acord transcendental cu ceea ce reprezintă, de fapt, esența drepturilor și libertăților tot mai omise de această inversă proporționalitate a perorărilor superficiale. Pentru asta, este imperios necesar să trecem la un #NextLevel al spiritualității: libertatea gândului se manifestă în limba #A.D.N.-ului natal, altfel n-ar mai putea fi liber să se ridice spre traduceri universale! 

luni, 27 mai 2019

Oficial, nu ne pasă (#TineriiLaPutere prin viu-vot)!

Dar de ce vă repeziți să și credeți că n-ar fi măcinați de trăirile interioare pe care niște jalnici profitori ca voi niciodată nu le-au purtat în adâncimile de îndurerare a pieptului?! Spiritul impunător al #GenerațiilorExist încă se mai ascunde prin neștiutele lor tuneluri prin care speră să evadeze de sub aerul amorf al sugrumării în care ați prefăcut frumoasa democrație și trebuie să ajungă, neapărat, la limanul unei guri de aer sănătos...Tinerii se joacă, bineînțeles, cu poftele voastre smintite după acapararea totalitaristă a puterii care nu vă vine deloc! Și nici nu vă spun că puterea în stat are numai și numai mărimea #Patriei lor, o croială modernă și care le stă bine doar unor tineri de spirit ca ei, cei care nu simt nevoia lupească de a-și spăla mâinile de vreo înjunghiere a #ȚăriiNatale. Iar din când în când vă verifică, ba unora - ba celorlalți, stadiul însângerării cu care sunteți dispuși să guvernați năvălitor ca niște găști migratoare. Și s-a văzut: n-ați înțeles decât că 26 %+ 20%+alte nulități % (mai contează?!) = Guvernul meu cu un program imediat de hipopotamic! E urgia lumii!? Și noaptea minții debutului de mileniu?!
Tinerii din toate colțurile lumii în care i-ați aruncat exact voi suferă de foame - de dragoste, de răni și de dor, de tristețe și de condamnare a oricăror aspirații natural de legitime...Dar tot ei, #TineriiLaPutere, își aranjează o arzătoare întâlnire de dragoste cu #EuropaUnită și căreia îi vor oferi florile nepieritor de asortate într-un buchet  înălțător de #Erdeneo (#ReformaDemocrației cătreNoiOrizonturi)! Instituim #ModaTinerilorLaPutere, instaurând o independență inalienabilă a justiției și ca s-o lămurim definitiv: băi, știți ceva, niște neghiobi politici ce sunteți se acuză, reciproc, de corupția hoață cu care trafichează rotirea puterii de a ne scufunda #SinguraPatrie, iar nouă ne trec viețile votându-i! Dacă-i pe-așa (și pe cale de consecință), atunci: #RăzboiPuterii! Se știe că doar asasinii se întorc întotdeauna la locul crimelor guvernate!

sâmbătă, 18 mai 2019

#TineriȘiDizidenți în numele Patriei!

Prin definiție! În spirit! Ca baricade în fața nemilosului capital. Până la victorie! Și frumoși cum ar fi și lacrima pe chipul politic schimonosit de rânjetul democratismului tot mai greu de umanizat. Dar și liberi precum se întrevede că lipitorilor de pe clanțele securistoid de transnaționale le-a expirat vremea și le-a bătut ceasul... #TineriiLaPutere se dezrobesc de sub asaltul totalitar al acestei democrații revanșarde, inumane, ieșite din minți de pustiitoare! Unde e viitorul tinereții?! L-ați prefăcut în off-shore-uri de promisiuni electorale, l-ați batjocorit prin egoismul vostru feroce, l-ați dinamitat cu lașitatea voastră de clasă politică extrasă dintre grânele națiunii... Și, printre prefăcutele înhăitări rânduite la jefuiri sau antamări naționale apărate cu maldărele de minciuni televizate, vă repeziți după voturi ca după aer, numai că e timpul să vă spună cineva că îngrășatul democrației neoliberale e tot ce urăsc tinerii pe lumea asta...

Iar dizidența lor e tot ce iubesc în numele răspicat al Lumii ce va să fie! Dulăii banului sfruntat trebuie să fie aruncați după gratii inexpugnabile. Sunteți ireal de înguști pentru timpurile mileniului în care am poposit dintr-un atât de departe al istoriei, rămâneți doar niște jalnici profitori. Nimicnicia cu care ați construit #democrația paralelă cu stindardul de trebuințe ale cetățenilor i-a vaccinat, instantaneu, pe tineri împotriva slugărniciei descalificante. Cum altfel se face că ei știu (voi însă nu!) că numai cu inimi înduioșate se va instaura dreptul la îndreptare și ordinea de care #Patria are nevoie ca de o rețea de adevăruri neîntrecut de organizate?!
Prevăd un semnal tainic de universalitate care transcende chiar și #EuropeiUnite în DemocrațieNațională - #EU.DN! În adâncurile dumnezeiești ale sufletelor tot mai zdrobite de capitalul cotropitor, se poate citi că a #TinerilorLaPutere va să fie împărăția Pământului!

vineri, 10 mai 2019

Un #Summit circar (Amenințarea de la Sibiu)

În vreme ce #EuropaUnită a cărăbănitorilor neoliberali se învârtește pe un butoi de nedreptate sfruntată, liderii ei infantili au găsit de cuviință să se reorganizeze într-o campanie fâțâită de minciunelele fudul de ambalate cu abțibilduri galbene și care să disimuleze bastoanele cocoșate pe spinarea #nerezistentă a cetățenilor ei. Cetățeni parcă mereu prea mulți pentru instaurarea unei atât de superioare defilări a scopurilor politicii homosexualizate într-o îmbrățișare sorosist de transpirată a popularilor din ce în ce mai puțin porecliți astfel (?!?), cu socialiștii încolonați subversiv...Înhăitarea care dorea să ne intimideze tocmai de la Sibiu a bolborosit o pălăvrăgeală în 10 puncte care să pună Europa la punct!
Consiliați în gesturi și atitudini populizatoare, încrezuții ăștia definitivi au plimbat tot lozincile lor sfoiegite, cum că apără și iar apără statul de drept suprem al capitalului năvălit asupra celor ce-l produc cu sudoare, tristețe, sânge, durere și moarte. Pentru a fi și mai convingători (decât n-au reușit să fie vreodată), au subtilizat până și mănușile lui Duckadam, doar-doar vor învăța de la ele că, după ce ai tot apărat capitalul populat la dreapta, ar fi indicat să arunci ceva și populației capitalizate la stânga, dar ți-ai găsit (de-aia nici nu vor învinge vreodată)?! Însă am văzut o bandă de lideri uniți în necugetare și nesimțiri - ieșiți din mințile vieților reale. 
Ei, bine, acești rupți de realitate s-au adunat pe bani grei plătiți de românii cei veșnic nedreptățiți tocmai de-aia și, în lipsa unor veritabile preocupări (care se trăiesc până la măcinare interioară) de care i-a ferit #sfântul capital, iată pentru ce prostioare de amenințare subliminală s-au încordat: „…o singură Europă, de la est la vest și de la nord la sud”; „Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison”; „Vom continua să protejăm modul nostru de viață” (care?! n.a.); „Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult” (?!?); „ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem” (!!!) sau (apoteotic) „Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea coercitivă” (!?!).
Sunt exprimările cu o asemenea efectivă primitivizare în conținutul fiecărui punct însăilat astfel! Vede cineva vreo urmă de spirit în acest exclusivism grotesc („spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27”), în aceste angajamente amenințătoare, de fapt? Bolboroseala de la Sibiu a zgâriat cerul orașului transilvan, modul cum e pălăvrăgită constituind dovada certă că a fost scrisă de îngustul Iohannis (și spre disperarea vreunei consiliere mai dezghețate). Acesta este nivelul, înțelegem ce limitați rudimentari ne-au tot condus destinele. A
șa că măcar #PlimbațiUrsul avem tot dreptul să ne coborâm!
Și pentru că tinerii (#GenerationExist) nu se amestecă niciodată cu asemenea gângănii, spiritul tinereții nepieritoare va fi cuprins într-o Declarație scrisă cu bătăi de inimă, multiplicată în perechi de săruturi, introdusă în plicuri de speranță și adresată unui singur Viitor care „se-apropie...se-aude, se vede” și pe care #TineriiLaPutere îl vor făuri cu „dreptatea streașină la sprâncenele de aspirații ale  gândurilor”. Pregătiți-vă pentru #UniuneaTinerețiiEuropene, acolo unde se călătorește doar pe baza empatiei de identitate și orice contract se va semna cu cerneala simpatică a demnității patriotice...

sâmbătă, 20 aprilie 2019

#NoulSelfie

Fotografia selfie a viitorului îi va salva pe tineri din ghearele tragediilor în care sunt aruncați de o mârșavă vitregire a împlinirii trebuinţelor și aspirațiilor normale, definitorii… Risipiți de lângă Inima Țării și desmoșteniți în dreptul de a fi proprietari cu îndreptățire imperială asupra unui respectiv Colț de Patrie, nevoia lor naturală de comunicare şi apartenenţă la grup, de a-și exprima personalitatea și a și-o apăra în fața #Capitalului-Asasin, de a propune și consolida dorinţe ori idealuri definitorii sau în formare - nu se reduce (oh, niciodată!) doar la ceea ce suficiența psihologilor încearcă să minimalizeze expedient: nu e numai o formă de narcisism (fie și) digital, nu e vorba doar de dorința ascunsă de a fi validaţi de ceilalţi sau de a-și menţine o pozitivă imagine de sine, nu e deloc un fel de inadaptare la constantele pe care le-ar reinventa cultura modernă cu factorii ei purtători de tehnologie (mass-media, internet)! Aici e vorba de o agravare existențială pe care le-o transferă perpetua pervertire a valorilor cu care îi condamnă această #DemocrațieExpirată de-a dreptul! Nu-i vorba de o neapărată altfel de filtrare (impersonală) a filozofiei de viaţă a generaţiilor mileniale sau și că piramida trebuinţelor ar fi fost numai simplificată într-o imundă astfel de globalizare inuman de consumeristă…
Adevărul adevăratei adeveriri stă în imaginea #SindromuluiDemocrației instaurate ca o #Tulburare Disformică a societății în care împlinirea trebuințelor și atingerea aspirațiilor au devenit imposibile pentru tineri. Dar da, au văzut cum mass-media cea can-can-izată în non-valorile ratingului „prozelitează” devierile sexuale și diformitatea unor relații vip de îmbârligate, sau corupția puterii de îmbogățire smintită, ori urâciunile dedate la perversiunile guvernării! #Tinerii nu au loc nicăieri în această orânduire privatizată cohortic, firele lor de spirit nu pot să răsară pe teritoriul luminos al Patriei prefăcut, însă, într-o asemenea groapă de gunoaie democratizate. Trupurile lor de avânt sunt ciopârțite în malaxorul acestor călăi ai sistemului normativ şi valoric în slujba căruia se declanșează, ca ars, un adevărat „arsenal ideologic”. Unde, dacă nu pe Internet, să se retragă tinerețea cea mereu izgonită, cum – dacă nu doar prin tipurile de interacţiune socială online - poate și ea să se salveze, din toți porii ei visători, într-o #GenerațieExist?! Doar acolo mai poate să-și arate tatuajele de viitor cu care să probeze că încă mai există, că descreierarea democratismului le-a tăiat ancora spre valorile şi cerinţele mediului în care trăiesc cum trăiesc de uitați! Tinerețea n-are cum, smintiților, să accepte relaţii interumane care să-i adape cu egoismele capitalului scelerat, cu iubirea zbârcită de AVC-urile conturilor trădător de corupte, e normal să aleagă așa până când…

Până când se vor valida, în sfârșit, printr-o formidabilă camaraderie reciprocă a #GenerațiilorNaționale. Continua lor nevoie de afirmare confirmativă se va regăsi în autoportretul digital al spiritualității prin intermediul căreia vor autentifica echilibrul interior al Umanității. Iar #TineriiLaPutere vor redirecționa instaurarea relaţiilor interumane clădite pe sentimentele de profunzime a emoţiilor, empatiei și iubirii.
#NoulSelfie presupune să-ți prefigurezi cele mai intime tatuaje ale iubirii de Patrie, bijuteriile acelea cu care ți s-a împodobit inima ale cărei bătăi de viață adevărată vor schimba Lumea într-una întinerită în tot și în toate! Așa să fiți de în siguranță! Respect!